Rezultatele examenului de Bacalaureat au adus din nou bucurie în rândurile elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice.
A doua medie din judeţ a fost obţinută de o elevă din liceu: Dănilă Mihaela Alexandra: 9,96. Absolventă a profilului matematică – informatică, a obţinut 9,90 la limba şi literatura română, 10 la matematică şi 10 la informatică. Alexandra a fost depăşită doar de trei colegi de la Colegiul Naţional „A.T. Laurian” şi unul de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, ambele din Botoşani.
Din cei 146 de elevi din care au absolvit în anul 2020, au promovat un procent de 65,75% (peste media pe ţară). Absolvenţii de la filiera teoretic ă au promovat bacalaureatul în procent de 94,93%, iar cei de la filiera tehnologică de 31,34%. Absolvenţii din promoţiile anterioare au promovat în procent de 26,31%.
Au fost obţinute 14 note de „10”: 4 la limba şi literatura română, 1 la matematică, 4 la istorie, 3 la informatică şi 2 la anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană.
9 elevi au obţinut medii peste 9,50, iar 28 de elevi medii peste 9,00.
Primele trei medii au fost obţinute de elevele:
- Dănilă Mihaela Alexandra: 9,96 – 9,90 limba şi literatura română, 10 matematica, 10 informatică;
- Romanescu Adina Margareta: 9,83: 10 limba şi literatura română, 10 istorie, 9,50 geografie
- Cimpoi Ioana: 9,71: 10 limba şi literatura română, 9,75 istorie, 9,45 logică şi argumentare.
“Nu există oameni predestinaţi succesului şi oameni predestinaţi eşecului. Diferenţa se regăseşte doar în zilele negre şi în nopţile albe de dinaintea testelor şi a tezelor. Pentru a fi un învingător, trebuie să înveţi să renunţi la tot ceea ce este nesemnificativ în arhitectura viitorului. Trebuie să te pierzi de tine însuţi, pentru a te regăsi peste ani ca şi creaţie a existenţei tale de până la acel moment.
Din adâncul sufletului mulţumesc tuturor profesorilor de la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani, pentru munca depusă în construirea fundamentului existenţei mele viitoare”. (Dănilă Alexandra)
”Nu am terminat de mult timp și deja simt lipsa colegilor, profesorilor și momentelor frumoase petrecute la liceu. Încep sa dau crezare celor care mereu îmi spuneau că liceul e cea mai frumoasă perioada din viața fiecăruia. Acum când privesc in urmă la anii ce au trecut îmi dau seama cât de norocoasă am fost ca mi-am petrecut acești ani frumoși alături de colegi minunați care mi-au lăsat amintiri frumoase și de profesori extraordinari care m-au ajutat să ajung în acest moment atât de mândră de mine și de rezultatele mele. Examenul de bacalaureat a reprezentat pentru mine un pas important. Sfatul meu pentru colegii mai mici e să învețe din timp, pentru că le va fi mai ușor in clasa a 12-a sa aibă rezultate mari si o viață de licean frumoasă”( Adina Romanescu)
” Liceul pentru mine a fost o experiență care m-a format ca persoană. Am cunoscut oameni noi, medii noi, profesori noi care au ajuns ca până în clasa a 12-a sa mă ajute sa-mi formez caracterul pentru ceea ce urmează. Și bineînțeles, cum examenul de bacalaureat este un simbol pentru clasa a 12-a aș putea spune despre acest examen al maturității ca dacă te pregătești încă din clasa a 9-a, clasa a 12-a nu va fi deloc grea, pregătește-te din timp dar nu uita și de viața ta socială! Vei reuși cu siguranță! Munca dată din suflet va fi mereu răsplătită! Mult succes pentru viitorii elevi ai Liceului Dimitrie Cantemir care vor trece prin aceasta experiență! “(Ioana Cimpoi)
Felicitări tuturor absolvenţilor, mult succes la admiterea în învăţământul superior şi mai ales în viaţă. Pentru cei care nu au promovat, multă „baftă” în sesiunea viitoare a bacalaureatului! (P.A.)