Cerul s-a închis mai devreme, într-o zi ce părea ca oricare alta. Dar în tăcerea apei, o inimă tânără a încetat să bată. Sebi Nicușor, un copil de doar 17 primăveri, s-a pierdut printre valurile unui destin prea grăbit, într-un pârâu care i-a devenit, nedrept, hotar între viață și veșnicie.
A intrat în apele râului Volovăț fără să știe că nu se va mai întoarce. Poate că râdea. Poate că cerul era senin, iar timpul părea încăpător pentru visuri. Dar într-o clipă, firul fragil al vieții i-a fost frânt de adâncurile tăcute care nu i-au dat răgaz să mai strige după ajutor.
Au venit pompierii, salvatorii, îngerii în combinezoane roșii și albe, au venit cu bărci, cu speranță, cu rugăciuni în suflet. Cinci minute. Atât a durat căutarea. Dar cât au durat, de fapt, pentru cei ce-l iubeau? O veșnicie de durere. L-au găsit la doi pași de mal, dar la o eternitate distanță de casă. I-au dat înapoi pulsul, dar nu și lumina din ochi. A fost dus la spital, în tăcerea sirenelor care tăiau aerul cu disperare. Iar acolo, în liniștea unei camere sterile, lupta s-a stins.
Sebi a plecat. Fără cuvinte, fără rămas-bun. Doar cu șoaptele celor rămași în urmă:
„Drum lin către stele, copil bun…”
„Prea devreme ai părăsit lumea asta haină…”
„L-a vrut mama sa lângă ea…”
Ce grea e plecarea când inima e încă plină de vise! Ce nedreaptă e despărțirea când pașii abia încep să deseneze drumuri pe pământ! A fost un copil, un prieten, un suflet curat. Acum este doar o fotografie pe un perete, o amintire în lacrima celor care l-au cunoscut, un nume strigat în tăcere de o mamă care poate îl aștepta dincolo de zare.
Un alt tânăr a sărit în apă pentru el. Un gest de iubire, de curaj, de speranță. Și totuși, undeva, ceva a lipsit. Un cititor a spus: „Nu era un pompier care să intre în apă, fie și legat cu o funie?” Poate că întrebările vor dăinui mai mult decât răspunsurile. Poate că durerea va căuta vinovați acolo unde există doar neputință.
Ce e sigur e că Sebi nu mai este.
Și nici pârâul Volovăț nu va mai fi vreodată același. Pentru că acolo, printre umbrele copacilor și glasurile apei, s-a înecat o stea.
Drum lin, Sebi. Cerul e mai plin cu tine. Dar pământul e mai gol.
