Acest scenariu, precum și toate misiunile specifice de intervenție au fost prezentate și detaliate într-un briefing care a avut loc la mezaninul hotelului cu membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) condus de prefectul Dan Șlincu, în calitatea sa de președinte.
În Botoşani au avut loc două cutremure, urmate de incendii într-o cameră a hotelului și în sala de spectacole a cinematografului. Victimele au fost scoase cu scara mobilă, pe tărgi sau printr-un tub circular utilizat pentru căderi de la înălțime, în lipsa altor mijloace de coborâre. Un alt incendiu s-a manifestat în parcarea subterană, la un autoturism.

Victimele au fost scoase, cele mai grav urcate în ambulanță și transportate la spital. Altele au fost duse la corturile amplasate în fața Cercului Militar, în cele trei corturi pentru triaj, răniți ușor și răniți grav.

”În prima etapă a evaluării am observat că toate structurile, instituțiile și operatorii economici care au asigurat forțe și mijloace pentru această misiune de intervenție și-au cunoscut îndatoririle ce le revin în astfel de situații. Cred că în amănunt vom analiza ulterior, după finalizarea exercițiului pentru că sunt anumite detalii care trebuie analizate și evaluate după încheierea tuturor etapelor acestui exercițiu”,
col. Cristian Amarandei, inspector șef ISU Botoșani

Un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a survolat zona centrală pregătit pentru a interveni dacă s-ar fi impus o situație de extragere a vreuneia dintre victime, din zone greu accesibile.

Botoșănenii s-au adunat în grupuri și au privit scenele care li s-au desfășurat în față. Majoritatea aveau scoase telefoanele mobile, făceau fotografii, live-uri pe Facebook sau filmau pur și simplu. În câteva rânduri au aplaudat chiar intervențiile pompierilor, fiind încântați de anumite părți din amplul exercițiu.SURSAhttps://www.botosaneanul.ro