Azi, 27 Mai 2021 domnul, învăţător Mihail Antochi a fost condus pe ultimul său drum.A plecat dintre noi, la vârsta de 90 de ani, împăcat cu sine însuși „Domnul Antochi”, unul dintre mulții dascăli de legendă născuți în Hudeşti!
Bunul Dumnezeu l-a chemat de-a dreapta Sa, pe unul dintre cei mai îndrăgiţi învățători ai Hudestiului! Suflet ales, chip cu trăsături nobile,inimă calmă și bună, cuget creștin și vorbă înțeleaptă, „domnul Misu”, cum îl ştia şi îl alinta toată suflarea satului, a fost un OM inegalabil! Veșnic cu un zâmbet bun, abia schițat pe obrazul său distins, învățătorul nostru a fost un Dascăl adevărat: și la catedră, unde au avut privilegiul să îl asculte generații și generaţii de elevi,dar și în viața de toate zilele.
Vorbele sale au zidit, au construit mereu conștiințe și atitudini la temelia cărora Domnul Învăţător Antochi a pus, mereu și mereu, doar cele creștinești,doar cele dăinuitoare, doar cele care au făcut din Dânsul un om a cărui lumină a rodit cu folos în sufletele tuturor sătenilor…
Domnului învățător Mihail Antochi și în mod egal altor dascăli de legendă care s-au născut, au profesat și au profețit în frumoasa scoală a satului – Hudeşti – le datorăm recunoștința noastră înlăcrimată! Eternă prin rădăcini și înlăcrimată prin dorul de Cuvântul lor ziditor!
Astăzi „Domnu’invataror Antochi Mihail” pleacă, se ridică la Cer plutind pe puterea și rugăciunea noastră a celor care l-am iubit curat și adevărat!
Ne despărțim de Dânsul doar acceptând depărtarea lumească! Știm și simțim cu toții insă că ceea ce a zidit în noi Ființa sa bună și curată,a aprins în sufletele noastre, ale tuturor, Lumina neuitării și neuitarea Recunoștinței!
Drum bun printre stele domnu’ învățător! Bate cu tărie la Porţile Marii Treceri având în palmă toată dragostea din sufletele noastre – talanții pe care i-ai înmulţit cu folos în lumea aceasta! !