Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Răducăneni au depistat doi cetățeni din R. Moldova care au încercat să intre ilegal în România, traversând înot râul Prut, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
În data de 13 iunie a.c., în jurul orei 08.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Răducăneni – I.T.P.F. Iaşi au observat cu ajutorul sistemului de supraveghere a frontierei de stat, ce funcţionează pe principiul termoviziunii, la aproximativ 800 de metri de frontiera de stat, în culturile agricole două persoane.
În cel mai scurt timp, poliţiştii de frontieră din cadrul sectorului s-au deplasat în zonă şi au reținut persoanele în cauză, ocazie cu care au procedat la identificarea acestora. În vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor, cei doi bărbați au fost duși la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că aceștia sunt cetățeni din R. Moldova, S.G. și P.L., în vârstă de 37, respectiv 49 de ani.
La cercetări, bărbaţii au declarat că au traversat înot râul Prut, încercând să intre ilegal în România. Aceştia au mai adăugat faptul că trebuia să fie preluaţi de un conaţional, ce urma să îi transporte în Franţa.
În jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, poliţiştii de frontieră l-au identificat pe cetățeanul moldovean M.D., în vârstă de 39 de ani, conducând un autoturism marca Skoda, înmatriculat în Danemarca, persoana care urma să îi transporte pe cei doi în Franţa.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi tentativă la trafic de migranti, la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun.