Doi frați din Branca Hudești , care au dat foc unei case și l-au amenințat cu moartea pe proprietarul acesteia, au fost condamnați, miercuri, în primă instanță, pentru distrugere prin incendiere. Frații Andrei Dorel Stoian și  Alexandru Valentin Stoian, de 30 și, respectiv, 24 de ani, au fost condamnați de Judecătoria Darabani la câte un an și jumătate și, respectiv, un an și trei luni pentru distrugere.Ei au scăpat de acuzațiile de amenințare întrucât și-a retras în instanță plângerea penală depusă inițial.Tinerii se află în arest la domiciliu, iar judecătorii din Darabani au decis menținerea acestei măsuri față de frații Stoian.Cei doi tineri sunt din comuna Hudești (sat Baranca), iar pe 11 și 12 mai, pe fondul unor unor neînțelegeri mai vechi cu un bărbat din comuna Suharău, l-au amenințat pe acesta cu moartea și cu incendierea imobilului în care locuiește.Ulterior, indivizii. de 30 și, respectiv 24 de ani, au spart geamul locuinței victimei și au stropit cu carburant, după care au dat foc. Noroc că vecinii au observat totul și au intervenit pentru a stinge incendiul înainte ca focul să se extindă la toată casa. În temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 6 Cod procedură penală raportat la dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. g) din Codul de procedură penală, încetează procesul penal privind pe inculpații : 1). S A D, în prezent aflat în arest la domiciliu şi 2). S A V, , în prezent aflat în arest la domiciliu, pentru săvârşirea infracţiunii de „ameninţare”, prev. şi ped. de art. 206 alin. 1 din Codul penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile a persoanei vătămate M D I. II. În baza art. 253 alin. 4 C.pen. cu aplicarea art. 75 al. 1 lit. d) Cod penal și art. 396 alin. 10 C. proc. pen. : 1). Condamnă pe inculpatul S A D, în prezent aflat în arest la domiciliu, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu executare efectivă în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prin incendiere în dauna persoanei vătămate M D I. 2). Condamnă pe inculpatul S A V, în prezent aflat în arest la domiciliu, la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare cu executare efectivă în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prin incendiere în dauna persoanei vătămate M D I. În temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. 4 lit. b C.proc.pen. cu referire la art. 399 alin. 1 C.proc.pen., menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu față de ambii inculpați, măsură ce a fost dispusă prin încheierea judecatorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Darabani din data de 04.07.2023, în dosarul 992/217/2023/a3, când măsura arestării preventive luată anterior a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu față de ambii inculpați.Respinge, ca neîntemeiată, solicitarea apărătorului ales al inculpaților referitoare la revocarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, respectiv cea subsidiară de înlocuire cu măsura controlului judiciar. În baza dispoziţiilor art. 404 alin. 4 lit. a C.proc.pen. cu referire la art. 72 alin. 1 C.pen., se va scădea din pedeapsa aplicată fiecăruia dintre inculpați prin prezenta sentinţă penală perioada cât aceștia au fost supuși măsurilor preventive restrictive de libertate (reţinere, arest preventiv și ulterior arest la domiciliu), respectiv perioada începând cu data de 14.05.2023 pâna la zi. Conform art. 404 alin. 4 lit. d) C. proc. pen. şi art. 112 alin. 1 lit. b) C. pen., dispune confiscarea specială a recipientului din plastic, fără conținut, cu capacitatea de 0,9 litri, cu inscripția “diluant universal Kynita”, prevăzut cu capac din material plastic de culoare roșie și a toporului metalic cu coada din lemn, cu lungimea de 81 cm.

În baza art. 397 raportat la art. 19, 20 Cod procedură penală, instanța ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, iar în baza art. 404 alin. 4 lit. e C. proc.pen. cu referire la art. 398 C.proc.pen. şi art. 276 alin. 1 şi 3 C.proc.pen., instanţa ia act de faptul ca persoana vatamată nu a solicitat cheltuieli judiciare în cadrul prezentului proces penal. În conformitate cu prevederile art. 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen. cu referire la art. 398 şi art. 274 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 272 alin. 1 C.proc.pen., obligă pe fiecare dintre inculpați să plătească statului suma de câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 600 lei reprezinta cheltuielile judiciare din timpul urmaririi penale pentru fiecare dintre inculpați, iar suma de 400 lei reprezinta cheltuielile judiciare din timpul fazei camerei preliminare și fazei judecaţii pentru fiecare dintre inculpați. Ia act că inculpații au fost asistați de apărător ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 06.09.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia reprezentantului Ministerului Public, a inculpaților și a persoanei vătămate, prin mijlocirea grefei instanţei.