Crescuţi în cea mai profundă dragoste faţă de ţinutul natal, educaţi în spiritul creştin al cinstei şi corectitudinii, tinerii hudesteni observă pe zi ce trece că actuala societate ce se construieşte în România nu are nevoie de prezenţa lor.
Viguroşi, dornici de afirmare şi de aşi transpune în viaţă o parte din visele copilăriei, aceştia observă că actuala societate, după ce a investit în ei, le întoarce spatele, considerându-i probabil o investiţie nerentabilă. Şi totuşi viaţa este una sigură, anii frumoşi ai tinereţii pe care datorită actualului sistem, se scurg într-o lipsă acută de cele necesare traiului, tinerii fiind nevoiţi să practice, atunci când găsesc, orice muncă plătită simbolic. Dar aceştia nu se mai întorc, greutăţile care îi copleşesc pe tineri îi fac să îmbătrânească prematur, exodul către alte ţinuturi necunoscute fiind actualmente singura cale de a spera într-o viaţă mai bună. Batjocoriţi de acest sistem fără căpătâi, nerecunoscuţi valoric, martori neputincioşi la suferinţele semenilor, tinerii noştri îşi caută destinul către alte zări, lăsând acasă amintirile copilăriei, familia, locul unde au învăţat să citească, să scrie, să viseze, preferând un ţinut pe acre nu-l vor iubi niciodată, dar care va fi mai darnic cu ei, oferindu-le un loc de muncă.
După dezastrul care a cuprins industria locală, tricotajele autohtone,hudestenii îşi iau inima-n dinţi şi pleacă la muncă în Italia, Spania, Belgia,, Franţa, Anglia sau pur şi simplu acolo unde nimeresc. Neîntrezărind nici o schimbare pe meleagurile noastre grav este că o parte dintre cei plecaţi îşi transferă acolo departe întreaga familie, dându-şi copii la şcolile din Spania sau Italia, copii care după absolvire cu siguranţă nu se vor mai întoarce pe aceste meleaguri, unde urmele marelui Ştefan sunt încă vizibile, unde mioriţa şi ciobanii săi care au rezistat peste ani stau ca dovadă a continuităţii noastre, pe coastele însorite privind cu lacrimi în ochi la ţinutul Herţa, la Cetatatea Hotinului – acolo unde românii noştri sunt uitaţi de politicieni, acolo unde neamul românesc aşteaptă un semn de la fratele său cel mare, care din păcate prin tratatul umilitor semnat cu Ucraina l-a vândut pe nimic pentru a doua oară.
Dar cine să ducă mai departe steagul românismului, dacă tineretul educat şi crescut în spiritul dragostei faţă de neam, de ţară şi deţinutul natal, care musteşte de istorie, este silit să plece spre alte zări? Aici pe aceste meleaguri , pe malul Prutului,unde eroii neamului s-au jertfit odinioară pentru neatârnarea satelor şi comunelor tind să rămână pustii datorită nepăsării politicienilor de pe malul Dâmboviţei, datorită regimurilor ce s-au succedat la conducerea ţării în ultimii 28 ani. Lipsa unui program coerent privind integrarea tinerilor, a acordării de facilităţi în vederea procurării unei locuinţe, lipsa unui loc de muncă la nivelul capacităţii, talentului şi priceperii profesionale fac ca tinerii noştri să-şi lase ţinutul natal pe mâna bunicilor şi părinţilor, iar ei să-şi încerce norocul în alată parte.
Diferenţa de civilizaţie şi bunăstare de pe meleagurile însorite unde pleacă, îi determină să accepte şi unele umilinţe şi să viseze câteodată la clipa când se vor întoarce pe meleagurile natale şi vor constata că noi cei rămaşi acasă o ducem bine şi că noua noastră societate ar avea nevoie şi de aportul lor. Cum aceste clipe, sunt încă departe, tinerii ne pleacă pe capete, neinteresându-i ce va urma şi ce va fi mâine, lăsându-i pe politicieni să se amăgească singuri cu statisticile lor mincinoase şi fără suport real.
Valică Barbazan
