În vederea valorizării şi promovării experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării lansează cea de-a XlV-a ediţie a Concursului naţional „Made for Europe“.
Concursul naţional „Made for Europe” este cuprins în Calendarul concursurilor naţionale şcolare finanţate de către M.E.C. în anul şcolar 2019-2020, Anexa 4, poziţia 62, aprobat cu nr. 41852/10.12.2019, cu modificările şi completările ulterioare.
Informaţiile privind Concursul national de produse finale ale proiectelor finanţate prin programe europene „Made for Europe” sunt disponibile pe site-ul M.E.C.: https://edu.ro/olimpiade-si-concursuri.
Etapa naţională se va desfăşura la Sfântu Gheorghe, jud. Covasna, în perioada 06-09 aprilie 2020.
Concursul este deschis tuturor instituţiilor de învăţământ preuniversitar care au fost implicate în proiecte finanţate prin programe comunitare, în anul şcolar anterior.
Concursul „Made for Europe” vizează valorizarea şi promovarea produselor finale ale proiectelor finanţate prin programe comunitare, stimulând creativitatea, inovaţia, spiritul de competiţie.