73 de kilometri de drum național din județ vor fi îmbrăcați cu covoare asfaltice, în perioada următoare.

În regie proprie, angajații Secției Drumuri Naționale (SDN) au demarat deja primele lucrări.

De la începutul acestei săptămâni, am început să amenajăm un covor asfaltic pe tronsonul Vârfu Câmpului – Mihăileni, pe o lungime de 25 de kilometri”, a precizat Viorel Zacreţchi, şeful SDN, cu menţiunea că lucrările vor fi finalizate cel mai probabil la sfârşitul lunii august – începutul lunii septembrie.

Prezent la debutul lucrărilor a fost şi prefectul Dan Şlincu. „Este îmbucurător faptul că se lucrează la reabilitarea drumurilor. Este un segment important pentru dezvoltarea acestui judeţ iar Guvernul alocă sume importante pentru infrastructura rutieră din judeţul nostru. Cu siguranţă şoferii vor fi mulţumiţi pentru că astfel vor avea condiţii de trafic decente”, a conchis prefectul Dan Şlincu.

Odată cu finalizarea acestui prim tronson de drum, lucrătorii SDN vor muta utilajele pe Hudeşti – Conceşti (cinci kilometri), apoi pe Horodiştea – Rădăuţi Prut (13 kilometri) şi ulterior pe Bădărăi – Ştefăneşti, pe o porţiune de 30 de kilometri.

Potrivit conducerii SDN, aceste lucrări se vor finaliza până la sfârşitul anului în curs.