În urma acțiunilor haotice și a incompetenței Guvernului PNL care nu a ținut cont de nimeni și de nimic, în gestionarea crizei medicale, dar și în lipsa oricărui dialog pentru un plan de măsuri economice și sociale, deputatul social-democrat Costel Lupașcu face următoarele precizări.
„Apelul meu către Guvern este simplu și îndeamnă la rațiune și înțelepciune: din data de 15 mai, în România trebuie să se redeschidă bisericile! NU mai țineți credincioșii departe de bisericile lor! Cred că printre primele instituții care trebuie să se redeschidă în România, ar trebui să fie bisericile, după două luni grele de izolare și interdicții, atât pentru clerici cât și pentru enoriași. Din 15 mai, odată cu ridicarea stării de urgență, trebuie revenit treptat la normalitate, iar guvernul României, în contextul relaxării măsurilor de prevenire a pandemiei, trebuie să permită redeschiderea bisericilor și a lăcașelor de cult. Nu puteți neglija dreptul la credință, la rugăciune și dreptul la comuniune religioasă pe care românii îl au, indiferent de cultul religios. Se poate reveni, de pe 15 mai la situația în care, bisericile să fie deschise, numărul credincioșilor participanți să fie la limita evitării oricărui pericol, cu respectarea tuturor normelor sanitare de prevenire și a celor de distanțare fizică. Biserica a pledat în această perioadă şi va pleda ferm pentru respectarea cu rigoare a normelor de igienă recomandate insistent de autorităţile medicale. Sunt sigur că bisericile și preoții vor respecta toate reglementările legale, normele şi recomandările pe care le vor impune la nivel comunitar și parohial.
