După succesul avut cu melodia „Hai la Botoșani” (peste 3 milioane de vizualizări pe YouTube), Iustina Irimia Cenușă, Simona Mazăre și Lorena Dupu au lansat de curând un cântec patriotic care deja este foarte apreciat.
„România e un cântec care sună mai bine când îl cântăm împreună!”, este mesajul Fetelor din Botoșani. Într-o societate românească bulversantă, fetele își doresc să transmită un gând de bine, de pace, de respect față de trecut, de conștientizare a prezentului și de revenire la valori și credințe autentice.
Prin acest cântec, Iustina Irimia, Simona Mazăre și Lorena Dupu aduc un omagiu țării, cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

Linia melodică este semnată de Doru Crâșmăreanu iar versurile îi aparțin lui Mihai Pascar. Orchestrația fost realizată de Răzvan Mitoceanu. Cântecul a fost întregistrat în studioul lui Didi Iachim, iar videoclipul l-a realizat George Checheriță. Filmările au avut loc în Municipiul Botoșani, în orașul Flămânzi, în comuna Copălău și în municipiul Dorohoi.