Caz incredibil înregistrat, vineri, în satul Vatra din comuna Hudești. Familia unui bărbat mort de COVID-19 a refuzat să facă înmormântarea în regim de urgență, deși Poliția a cerut insistent acest lucru.

Bărbatul, trecut de 70 de ani, a ajuns la spital, după ce a prezentat simptomele specifice noului coronavirus. Rezultatul a fost confirmat pozitiv, iar la scurt timp a fost trimis acasă, pentru a sta în carantină alături de membrii familiei.

Vineri, hudeșteneanul a murit acasă, iar familia se pregătea de înmormântare. Vineri după-amiază, familia acestuia a fost informată de autorități că bătrânul a murit de COVID-19 și i s-a cerut să facă înmormântarea în regim de urgență, în termen de patru ore de la comunicare. 

Membrii familiei s-au opus înmormântării în aceeași zi, cu toate că Primăria a amenajat groapa din cimitir. În aceste condiții, primarul din Hudești, Viorel Atomei, dar și polițiștii au ajuns acasă la familia respectivă, însă nici ei nu au reușit să o determine să facă înmormântarea rapid. 

Cel mai probabil, familia mortului se va alege cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Translate »

⛔Nu puteți copia conținutul acestei pagini!⛔