Cătălin Silegeanu, senator ales din partea partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), împreună cu Ariadna Cîrligeanu, deputat ales din circumscripția 7 Botoșani, au transmis un mesaj de recunoștință și responsabilitate imediat după anunțarea rezultatelor alegerilor. Cei doi au dorit să le mulțumescă alegătorilor care le-au acordat votul și să le transmită angajamente ferme pentru viitorul mandat.
Mesajul lui Cătălin Silegeanu
„Vă mulțumim, dragi botoșăneni, vă mulțumim, dragi români, pentru votul de încredere pe care l-ați exprimat. Este o onoare și o responsabilitate pe care o luăm cu cea mai mare seriozitate. Voi ne-ați trimis pe noi, cei de la AUR, în Parlament și vă asigurăm că vom munci neobosit pentru a vă reprezenta interesele”, a declarat senatorul ales Cătălin Silegeanu.
El a subliniat că partidul AUR și reprezentanții săi au o misiune clară: să rămână aproape de oameni și să fie o voce puternică în Parlament pentru nevoile cetățenilor.
Ariadna Cîrligeanu: Aproape de oameni, dincolo de alegeri
Ariadna Cîrligeanu, proaspăt deputat ales, a insistat asupra nevoii de transparență și implicare directă în comunitate:
„Mulți mi-au spus că odată ajuns omul politic într-un scaun de parlamentar la București, nu-și mai îndreaptă privirea către cei care l-au desemnat să îi reprezinte. Așa au fost învățați botoșănenii de către clasa politică, dar eu nu mă voi schimba. Am fost și voi fi mereu alături de oameni”, a declarat aceasta.
Deputatul a promis să rămână în permanentă legătură cu alegătorii, să le asculte problemele și să caute soluții concrete pentru a le rezolva. „Prezența noastră în Parlament este despre voi și pentru voi”, a adăugat Ariadna Cîrligeanu.
Angajament ferm pentru Botoșani și pentru țara întreagă
Cei doi reprezentanți ai AUR și-au încheiat discursul reiterând promisiunea de a fi o punte între cetățeni și instituțiile statului.
„Vom fi prezenți, vom fi transparenți și vom construi un dialog constant cu voi, cei care ne-ați oferit această responsabilitate”, au concluzionat aceștia.
Alegătorii din Botoșani și din întreaga țără au primit astfel un mesaj clar: Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu sunt pregătiți să fie lideri responsabili, apropiați de comunitate, și să contribuie activ la rezolvarea problemelor care contează pentru cetățeni.