Într-o țară în care adesea norii birocrației și ai orgoliilor politice par să umbrească zarea speranței, o veste bună răzbate precum soarele după o ploaie grea: programul Anghel Saligny continuă. Nu se oprește, nu îngheață, nu rămâne încremenit în vreo luptă rece de culise. El merge înainte, asemenea unui drum nou asfaltat care taie muntele izolării și ajunge acolo unde oamenii așteaptă de ani de zile o viață mai bună.
România rurală nu este o poveste din cărțile de istorie. Este un prezent viu, plin de oameni care nu cer privilegii, ci condiții decente: drumuri pe care să poată merge în siguranță, canalizare care să aducă igiena în case, și rețele de gaz care să încălzească nu doar locuințele, ci și demnitatea.
În aceste așezări, adesea uitate de radarul central al puterii, programul Anghel Saligny este mai mult decât o linie bugetară – este o fibră vitală care aduce oxigen comunităților. Este podul peste care copiii merg spre școală, și nu metaforic – ci real. Este conducta care aduce apă curată într-un sat care altădată își căra speranța în găleți de la fântână.
Într-o perioadă în care vocea guvernării părea să se fractureze între interese, PSD a ales să fie vocea rațiunii, oprind o decizie care ar fi condamnat la stagnare mii de proiecte esențiale. Sorin Grindeanu nu a vorbit despre bani, ci despre destine. Despre cei 4.300 de pași concreți către normalitate. Despre fiecare român dintr-un cătun, până la capitală, care are dreptul la standardele secolului XXI.
A fost, poate, o luptă politică. Dar rezultatul nu este o victorie de partid – este o victorie pentru români. Pentru că, așa cum bine s-a spus, niciun președinte de consiliu județean, niciun primar nu ia banii acasă. Banii merg acolo unde dorința de dezvoltare arde de ani buni, în cuptoare reci, în așezări uitate.
În nordul țării, la marginea hărții și a interesului național, Botoșaniul și alte județe asemenea lui pot răsufla ușurate. Nu vor mai fi simple puncte pe o hartă birocratică, ci noduri vii ale unei rețele de modernizare.
Pentru că niciun român nu trebuie să fie condamnat la sărăcie din cauza codului poștal. Fiecare comunitate merită șansa de a crește, de a atrage tineri, de a-și păstra bătrânii aproape, de a se bucura de ceea ce alții consideră firesc.
Nu e vorba doar de un program salvat, ci de o promisiune respectată. PSD a reușit să mențină aprinsă torța dezvoltării în locurile unde întunericul era pregătit să se aștearnă din nou.
Anghel Saligny rămâne, așadar, drumul care nu se oprește. Nu doar asfalt, nu doar țevi, nu doar cifre – ci demnitate, acces, echitate. Pentru că România adevărată nu e doar în capitale, ci și în satele în care astăzi se aprinde o lumină – nu simbolică, ci reală.
