Weekendul trecut, sute de sportivi din întreaga țară s-au reunit la Campionatul Național de Karate Interstiluri, o competiție organizată de Federația Română de Karate. Competiția, desfășurată în Sala Sporturilor din Mioveni, reprezintă apogeul karatelui românesc, locul unde cei mai buni sportivi sunt selectați pentru lotul național care va reprezenta România la competițiile europene și mondiale.
Pe podiumul acestui prestigios campionat s-a aflat o sportivă din Hudești Botoșani. Adina Agache, legitimată la Clubul Sportiv Pamphil Center, a obținut medalia de argint, devenind vicecampioană națională.
“Deși anul trecut am decis să mă retrag, mi-am spus că măcar la o competiție pe an să merg, să îmi mai treacă din dor și să mai simt adrenalina competiției. Sunt 17 ani investiți în disciplină, în sport, poate și în eliberarea aceasta a stresului de zi cu zi. E important să găsim un lucru în care să ne refugiem. Îmi este greu să mă despart de sport. Dar vine un timp în care trebuie să alegi”, ne-a mărturisit Adina Agache.
După 17 ani de antrenamente intense, sute de competiții naționale și internaționale și nenumărate medalii, Adina Agache se află la o nouă răscruce. Deși și-a anunțat retragerea din competiții în 2024, pasiunea pentru karate a adus-o din nou în sală.
“Cred că ar fi neîmpinită. Mi-a adus multă fericire acest sport. M-a împinit, mi-a dat aceste momente de adrenalină, m-a dezvoltat, m-a disciplinat, m-a temperat”, a adăugat campioana botoșăneană.
Parcursul ei este impresionant nu doar în sport, ci și în carieră. După ce a studiat Ingineria Civilă în limba engleză la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași și a urmat un Masterat la Universitatea Tehnică de Construcții din București, astăzi ocupă funcția de director într-o firmă de construcții din Botoșani.
Cu toate acestea, sportul rămâne o parte esențială a vieții sale. Următoarea mare provocare?
,,Drumul ei este o inspirație pentru tinerii sportivi, dar și pentru oricine crede în echilibrul dintre pasiune și profesie. Pentru Adina Agache, karate nu a fost doar un sport, ci un mod de viață a declarat,, antrenorul sportivei