Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Galați, pe timpul unei misiuni specifice, au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor aproximativ 69 de litri de băuturi alcoolice.

În data de 10 iunie a.c., în jurul orei 04.30, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Galați – I.T.P.F. Iași, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe o arteră din municipiul Galați, un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în România, condus de R.I. cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul pe raza județului Iași.

La controlul de frontieră colegii noștri au constatat că persoana în cauză transporta mai multe colete fără a deține autorizație. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia, poliţiştii de frontieră au descoperit 111 sticle care conțineau 68,9 litri de băuturi alcoolice.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că pachetele au fost ridicate de la diverse persoane din Republica Moldova pentru a fi transportate către rudele acestora din Dublin, Irlanda, contra unor sume de bani.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării în vederea continuării cercetărilor a întregii cantități de alcool, în valoare totală de 903 lei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.