Persoane depistate sub influenţa alcoolului

          La data de 11.09.2019, un bărbat de 40 de ani din comuna Vorona, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean DJ 208C, în localitatea Vorona, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns în şanţul de pe marginea drumului.

Echipajul de poliţie ajuns la faţa locului a procedat la testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto, valoarea rezultată fiind de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma impactului a rezultat doar avarierea autoturismului.

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.

 

În dimineaţa zilei de 12.09.2019, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Botoşani, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe bulevardul George Enescu, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani din municipiul Botoşani.

Fiind testat cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de brobe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

 

.

Bărbat reţinut pentru 24 de ore

            La data de  11.09.2019, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Botoşani au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 37 de ani din municipiul Dorohoi, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, în luna mai a.c. , a închiriat trei autovehicule de la o persoană juridică şi două persoane fizice de pe raza judeţului Botoşani, fără să le returneze ulterior, creând un prejudiciu total de aproximativ 18.000 de euro.

Urmare a activităţilor informativ-operative desfăşurate de poliţişti, persoana în cauză a fost depistată la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, fiind escortată în baza unui mandat de aducere la sediul IPJ Botoşani.

În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat  instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, la finalizarea acestora urmând a se dispune măsuri în consecinţă.