Accident produs de un bicilist depistat cu 0,99 mg/l în etilotest

La data de 24.08.2019,  un bărbat de 62 de ani, din localitatea Dolina, com. Leorda, în timp ce se deplasa cu bicicleta personală pe drumul comunal DC 68, nu păstrează distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul care circula în faţa sa şi care a semnalizat intenţia de a intra în curtea unui imobil, împrejurare în care intră în coliziune cu acesta.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul autoturismului, în vârstă de 32 de ani, din aceeaşi localitate, a fost testat alcoolscopic rezultatul fiind negativ, iar în cazul biciclistului aparatul a indicat o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambii participanţi la trafic au fost conduşi la spital, unde li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 

                                                           Acţiune organizată de poliţişti

          La data de 25.08.2019,  poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Darabani, au organizat o acţiune  pe raza de competenţă, pentru prevenirea şi descoperirea actelor de comerţ ilicit şi evaziune fiscală.

Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate, au fost legitimaţe 48 de persoane, verificate 27 de agenţi economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 24 de sancţiuni în valoare de peste 15.000 lei

Mandat european de executare a pedepsei, pus în aplicare de poliţişti

La data de 25 august a.c. poliţiştii din cadrul Serviciului de Invesigaţii Criminale Botoşani, au reuşit identificarea unui bărbat de 44 de ani, din localitatea Cordăreni, pe numele căruia exista un mandat european de executare a pedepsei, emis de către autorităţile judiciare austriece.

Cel în cauză a fost dat în urmărire internaţională pentru comiterea de infracţiuni de furt pe teritoriul Austriei.

Faţă de acesta s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

                                            Poliţişti în alertă ca urmare a unui apel fals la 112

          La data de 25 august a.c. poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani,  au fost sesizţi prin SNUAU 112 , de către o femeie de 43 de ani, din municipiul Botoşani, care a afirmat la telefon „Mă ucide!”, apoi a închis.

În urma verificărilor efectute de către poliţişti, a fost localizat apelul ca fiind efectuat de pe strada Sucevei din mun. Botoşani. Totodată, poliţiştii din cadrul Dispeceratului IPJ Botoşani, au comunicat faptul că de pe acelaşi număr de telefon a mai fost efectuat un apel prin SNUAU 112, în urmă cu câteva luni, fiind sesizate aspecte similare.

Deplasându-se la adresa indicată, a fost identificat un bărbat de 65 de ani, concubinul apelantei, care a relatat faptul că aceasta, în cursul zilei, a consumat băuturi alcoolice şi că este cunoscută cu afecţiuni psihice. Totodată, acesta a declarat că femeia a părăsit domiciliul său fără să spună unde pleacă.

Cu ocazia desfăşurării activităţilor specifice de verificare şi investigare, a fost depistată apelanta, pe strada Colonel Victor Tomorovenu, din municipiul Botoşani, la locuinţa unui bărbat cu care aceasta are o relaţie de prietenie.

Apelanta se afla în stare avansată de ebrietate, declarând că nu a fost victima vreunei infracţiuni şi că nu îşi aminteşte când a efectuat apelul la 112.

În cursul zilei de astăzi, femeia de 43 de ani urmează a fi audiată cu privire la aspectele sesizate şi sancţionată pentru alertarea falsă a organelor specializate de intervenție, conform OUG 34/2008.