Botoșăneanul care i-a tăiat capul unui bărbat din localitatea Călărași a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. El se numește Marcel Botezatu, are 57 de ani și locuiește în același sat cu victima. Mai mult decât atât, Marcel Botezatu era nașul de cununie al lui Mihai Toma, pe care l-a ucis într-un mod cutremurător.

 Crima îngrozitoare a fost înregistrată, sâmbătă, într-o localitate din judeţul Botoşani. Un bărbat a fost decapitat, iar cadavrul acestuia a fost abandonat în curtea casei sale. Crima s-a produs în localitatea Călăraşi, victima fiind descoperită, sâmbătă, de unul dintre vecini, care a sunat la 112.

Botoşăneanul mort se numeşte Mihai Toma, are 54 de ani şi locuia singur în locuinţa din zona centrală a localităţii Călăraşi. Bărbatul, tată a doi copii, a fost abandonat de soţie, iar localnicii spun că în ultima perioadă începuse să consume alcool.

Este posibil ca el să fi băut alături de un consătean şi să fi avut cu acesta nişte discuţii contradictorii cu acesta, iar asta l-a fi determinat pe celălalt să îl ucidă. Capul victimei a fost pur şi simplu tăiat, el fiind găsit la distanţă de corp.

Mai multe echipaje de poliţie au ajuns la faţa locului pentru a-l căuta pe autor. Oamenii legii au avut un cerc restrâns de suspecţi, ceea ce a făcut ca ucigaşul să poată fi găsit în scurt timp.

Ce au găsit anchetatorii la locuința presupusului autor

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au obținut mandat de percheziție la locuința presupusului autor al crimei de la Călărași. După ce au intrat în gospodăria acestuia, polițiștii criminaliști și procurorii au găsit hainele și încălțămintea care erau pline de sânge, ceea ce a constituit un indiciu că botoșăneanul Marcel Botezatu, de 57 de ani, ar fi participat la decapitarea finului său, Mihai Toma, de 54 de ani.

În aceste condiții, individul a fost ridicat oamenii legii și dus la audieri, iar apoi a primit mandat de reținere pentru 24 de ore. El urmează să fie prezentat, duminică, în fața magistraților Tribunalului Botoșani cu propunere de arestare preventivă.