Din Hudeștiul Botoșanilor a pornit, la începutul secolului trecut, un copil care avea să-și lege numele de școala românească, de Biserică și de cultura teologică. Preotul Aristide Cucu nu a fost doar un slujitor al altarului. A fost dascăl, autor de manuale, cărturar și un om care a muncit zeci de ani pentru a lăsa generațiilor următoare cărți de credință și de învățătură.
Născut la 28 septembrie 1901, în Hudești, județul Botoșani, Aristide Cucu aparține acelei generații de intelectuali ai satului românesc pentru care cartea, credința și educația reprezentau temelia unei comunități.
Copilăria și-a petrecut-o la Concești, acolo unde părinții săi erau învățători și unde a urmat cursurile școlii primare. Mediul în care a crescut avea să-i marcheze întreaga existență: școala și Biserica vor rămâne cele două mari repere ale vieții sale.
Drumul către o educație aleasă l-a purtat apoi la Seminarul „Veniamin Costachi” din Iași, iar mai târziu la Facultatea de Teologie a Universității din Cernăuți. A urmat și Seminarul Pedagogic Universitar, pregătire care avea să se reflecte mai târziu în preocuparea sa pentru educația religioasă a copiilor.
Două decenii în slujba credincioșilor din Darabani
Aristide Cucu a fost hirotonit la Darabani și a devenit paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae”, unde avea să slujească timp de aproximativ 20 de ani.
Dar preotul născut la Hudești nu s-a mulțumit doar cu misiunea de la altar.
A înțeles că educația religioasă trebuie să ajungă și în mâinile copiilor, într-un limbaj pe care aceștia să-l poată înțelege.
Astfel au apărut lucrări care aveau să-i asigure un loc aparte în istoria învățământului religios românesc: „Carte de religie pentru clasa a III-a primară” și „Carte de religie pentru clasa a IV-a primară”.
Tipărite la Tipografia Școalelor din Dorohoi, cele două lucrări au fost aprobate, în anul 1938, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Aristide Cucu este prezentat drept autor al primelor manuale de religie pentru cursul primar din România, iar acest lucru conferă o dimensiune aparte personalității sale.
Dintr-un sat din nordul județului Botoșani, un fiu al Hudeștiului ajungea să contribuie la educația religioasă a copiilor din România.
Scriitorul Victor Teișanu remarca valoarea acestor manuale, apreciind că, prin accesibilitatea lor și prin învățămintele morale transmise, ele ar putea reprezenta chiar și astăzi instrumente folositoare în educație.
„Scara la cer”
Tot în perioada în care slujea la Darabani, părintele Aristide Cucu a alcătuit o carte de rugăciuni căreia i-a dat un titlu de o frumusețe aparte: „Scara la cer”.
Titlul pare să rezume, peste timp, însăși viața preotului.
O viață așezată treaptă cu treaptă între altar și carte, între rugăciune și educație, între slujirea oamenilor și dorința de a lăsa ceva durabil în urma sa.
După anul 1945, Aristide Cucu a părăsit Darabanii și s-a stabilit în județul Prahova, la Ditești, unde avea să slujească pentru încă 22 de ani.
Ajuns la vârsta pensionării, s-a întors în Moldova și s-a stabilit la Iași, alături de fiul său, medicul Pavel Cucu.
Pensionarea nu a însemnat însă despărțirea de altar.
La Iași, părintele Aristide Cucu a continuat să slujească la Biserica Golia, până în anul 1991, cu puțin timp înainte de sfârșitul vieții.
O muncă uriașă: „Dicționarul teologic-istoric bisericesc”
Dincolo de activitatea pastorală și de manualele destinate copiilor, Aristide Cucu avea să lase în urmă o operă impresionantă: „Dicționarul teologic-istoric bisericesc”.
Lucrarea, finalizată spre sfârșitul anului 1982, a reprezentat rodul unei munci îndelungate și o realizare aparte în literatura teologică românească.
Sute de pagini, ani de documentare, lectură și muncă – toate adunate într-o operă prin care preotul născut la Hudești a încercat să păstreze și să transmită mai departe informații despre istoria și terminologia Bisericii.
Nu averea avea să rămână în urma lui, ci cărțile.
Nu monumente ridicate din piatră, ci pagini scrise pentru generațiile care aveau să vină.
Trei generații dedicate oamenilor
Povestea familiei Cucu nu s-a oprit însă la părintele Aristide.
A fost căsătorit cu învățătoarea Elena Costinescu, fiica preotului din Ionășeni. Singurul lor fiu, Pavel Cucu, a urmat un alt drum al slujirii oamenilor: medicina.
Doctor în medicină și medic pneumoftiziolog, Pavel Cucu s-a remarcat prin activitatea sa profesională, fiind asociat cu realizarea unora dintre primele bronhoscopii și bronhografii din România și devenind mentor pentru generații de medici. S-a stins din viață la 4 martie 2022.
Mai departe, fiica sa, prof. dr. Ioana Grigoraș, a continuat tradiția profesională a familiei, construindu-și o carieră universitară și medicală de prestigiu în domeniul Anestezie-Terapie Intensivă.
Astfel, dintr-o familie ale cărei rădăcini trec prin Hudești și Concești s-au ridicat, vreme de trei generații, oameni dedicați educației, credinței și medicinei.
„Era un om falnic…”
Dincolo de imaginea preotului riguros și a cărturarului aplecat asupra cărților, a existat și omul Aristide Cucu.
Nepoata sa, Ioana Grigoraș, și-l amintește drept un bărbat falnic, cu ținută dreaptă, păr alb, sprâncene puternice și o personalitate impunătoare.
Rigoarea sa putea fi confundată cu severitatea, dar în familie se dezvăluia un alt Aristide Cucu: un bunic cald, capabil să se joace și să râdă în hohote alături de nepoata sa.
Este poate una dintre cele mai frumoase imagini rămase despre el: în spatele preotului sobru, al autorului și al cărturarului exista un om apropiat de familie, cu bucuriile simple ale unui bunic.
Un nume pe care Hudeștiul nu trebuie să-l uite
La 29 ianuarie 1992, la vârsta de 90 de ani, părintele Aristide Cucu își încheia drumul pământesc.
A fost înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iași.
Au trecut decenii de la moartea sa, dar opera a rămas.
Au rămas manualele de religie.
A rămas „Scara la cer”.
A rămas „Dicționarul teologic-istoric bisericesc”.
A rămas amintirea preotului care a slujit zeci de ani la Darabani, Ditești și Iași.
Dar, înainte de toate acestea, în certificatul nevăzut al începutului său stă scris un nume: Hudești.
Aici s-a născut, la 28 septembrie 1901, unul dintre oamenii de cultură și de Biserică pe care nordul județului Botoșani i-a dăruit României.
Preotul Aristide Cucu este un nume pe care Hudeștiul are toate motivele să-l păstreze în memoria sa. Pentru că istoria unei comunități nu este alcătuită numai din clădiri, drumuri și date înscrise în documente. Istoria adevărată este scrisă și prin oamenii pe care acel loc i-a dat lumii. Iar Aristide Cucu este unul dintre ei.
