Darabaniul devine, în luna august, gazda unuia dintre cele mai importante evenimente culturale din nordul României. În cadrul festivalului Zilele Nordului 2026, artista botoșăneană Ana Maria Micu, recunoscută și apreciată pe plan internațional, își deschide expoziția personală „Așteptarea fără vânătoare”, un proiect care transformă privirea asupra lumii într-o experiență artistică profundă.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 6 – 15 august 2026, la Casa Nord, amenajată în fosta fabrică de carne de pui de pe strada Mihail Kogălniceanu din Darabani. Vernisajul este programat pentru sâmbătă, 8 august, între orele 15:00 și 16:00, în prezența artistei.
„Așteptarea fără vânătoare” este rezultatul cercetării artistice desfășurate de Ana Maria Micu în ultimii ani, de când s-a stabilit în Botoșani. Reunind picturi, desene, lucrări video și instalații, expoziția vorbește despre o schimbare de perspectivă: renunțarea la control și descoperirea lumii printr-o prezență discretă, atentă și lipsită de dorința de a domina ceea ce privește.
Inspirată de reflecțiile filosoafei Simone Weil, artista propune o formă de contemplație în care plantele, obiectele și spațiul cotidian sunt lăsate să existe firesc, fără a fi transformate în simple spectacole vizuale. Într-o epocă în care imaginile sunt produse și consumate cu o viteză amețitoare, Ana Maria Micu alege răbdarea, observația și autenticitatea.
În contrast cu această liniște, expoziția include și o instalație artistică provocatoare, în care desene sunt prinse în capcane de șoareci, o metaforă despre fragilitatea imaginii și despre limitele dintre creație, distrugere și emoție.
Vizitatorii vor avea parte de tururi ghidate și activități de mediere culturală, iar elevii din clasele V-VIII vor participa la întâlniri și discuții coordonate de Elena Arcire, profesoară de educație plastică la Școala Gimnazială „Leon Dănăilă” din Darabani.
Expoziția va fi deschisă zilnic între orele 10:00 și 19:00, atât în timpul festivalului (6–9 august), cât și în zilele următoare, până la încheierea acesteia, pe 15 august.i
Născută în 1979, Ana Maria Micu este una dintre cele mai importante artiste vizuale contemporane din România. Din 2018 este reprezentată exclusiv pe plan internațional de Mind Set Art Center din Taipei, iar lucrările sale au fost expuse în muzee și galerii de prestigiu din România, Austria și Taiwan.
Printre cele mai importante expoziții personale se numără „Woman, Scaffolding” (Taipei, 2024) și „Mână stângă spre priveliște depărtată” (Muzeul Național de Artă Contemporană București, 2022). De asemenea, a participat la numeroase expoziții colective importante, inclusiv la Muzeul Național Brukenthal, Lentos Kunstmuseum Linz și Yu-Hsiu Museum of Art din Taiwan.
Prin această expoziție, Zilele Nordului 2026 își consolidează statutul de festival care aduce împreună muzica, literatura, patrimoniul și arta contemporană, transformând Darabaniul într-un loc al întâlnirii dintre creatori și public.
Pentru iubitorii de artă, „Așteptarea fără vânătoare” este mai mult decât o expoziție. Este o invitație la încetinire, la contemplare și la redescoperirea frumuseții ascunse în gesturile și lucrurile aparent obișnuite.
![]()







