Plenul reunit al Parlamentului a adoptat un amendament la bugetul Ministerului Muncii pe anul 2019 prin care alocaţiile copiilor vor fi majorate începând cu 1 martie 2019.

Alocaţii copii 2019. De la 1 martie 2019 cresc alocaţiile pentru copii

„Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la anexa 3/20/01 a Ministerului Muncii, titlul 9 ‘Asistenţă socială’ cu suma de 2.130.528.000 lei pentru majorarea alocaţiei de stat pentru copii începând cu data de 1 martie 2019, majorarea alocaţiei de la 84 de lei la 150 de lei, iar pentru copii de la 0 la 2 ani de la 200 de lei la 300 de lei”, a declarat iniţiatorul amendamentului, liberalul Robert Sighiartău.

Amendamentul privind majorarea alocaţiilor pentru copii a fost adoptat cu 123 de voturi „pentru”, 119 „împotrivă” şi o abţinere.