Sub cerul adânc al unei Românii care caută să-și regăsească rădăcinile și stelele, Alexandra Păcuraru pășește pe drumul vieții politice cu o torță aprinsă de iubire și speranță. La doar 37 de ani, povestea ei nu este una a promisiunilor mari, ci a gesturilor mici care schimbă vieți. Este o mamă care își poartă visurile ca pe niște prunci pe brațe și își dorește să cuprindă întreaga națiune în acest univers de tandrețe.
Într-o lume politică dominată de calcule și strategii, Alexandra aduce un element rar – căldura umană. Ea nu vorbește despre cetățeni, ci despre suflete; nu despre voturi, ci despre copii care râd, părinți care speră și bunici care se roagă pentru o lumină nouă. Alexandra nu vede România ca o hartă politică, ci ca pe o casă care are nevoie să fie reîncălzită, cărămidă cu cărămidă, de focul inimilor.
Cei cinci copii ai săi sunt mărturia vie că Alexandra știe să construiască viitorul nu doar prin cuvinte, ci prin viață. Dar visul ei nu se oprește aici. Își dorește încă trei, ca și cum ar vrea să adune într-o singură familie simbolul complet al renașterii naționale. Și, de parcă nu ar fi destul, a oferit binecuvântarea ei altor 50 de copii, botezându-i și devenind mama lor spirituală. Nu sunt doar gesturi, ci declarații de iubire care răzbat dincolo de timp.
La Botoșani, acolo unde pașii poeților au desenat odinioară versuri, Alexandra a ridicat o nouă viziune. Își dorește ca palatul Cotroceni să devină o grădină deschisă pentru copiii României, o dată pe lună, ca toți să poată simți că acolo e locul lor. Ea nu vrea doar să conducă țara, ci să o îmbrățișeze. Și ce este mai frumos decât un președinte care, în loc să-și apere puterea, o împarte?
Imaginează-ți holurile Cotrocenilor pline de râsete, cu mâini mici care se întind spre povești despre viitor, cu ochi care strălucesc de curiozitate și cu pași care dansează pe podelele reci, transformând solemnitatea în sărbătoare. Alexandra Păcuraru visează o Românie în care copilăria nu e o etapă trecătoare, ci o sărbătoare continuă.
Pe buletinul de vot, numărul 8 ar putea părea o simplă cifră. Dar pentru Alexandra, este simbolul infinitului. Infinitul iubirii, al speranței și al vieții. Ea nu propune un program politic, ci o chemare: să ne amintim că, înainte de toate, suntem o familie mare, sub același cer, cu aceleași dorințe de pace, lumină și împlinire.
Alexandra este flacăra vie a unei națiuni care încă mai poate să creadă. Este cântecul care răsună în tăcere, căldura care vine în ger și mama care, într-o lume rece, aduce cu sine cel mai prețios dar: dragostea. România are nevoie de un lider, dar poate că mai mult decât atât, are nevoie de o mamă. Iar Alexandra Păcuraru știe cum să fie ambele.https://adnromania.ro/
