O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, pe raza localității Movileni, comuna Concești.

În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau doi bărbați.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. Aceștia au constatat că autoturismul era răsturnat pe o parte și toate persoanele erau ieșite din interior.

Pasagerul din dreapta șoferului a fost au preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria mașinii. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.