La 1 martie 2026, în Duminica Ortodoxiei — zi a biruinței credinței, în duhul hotărârilor Al Șaptelea Sinod Ecumenic — echipa din Dorohoi, sub coordonarea prof. dr. Vasile Adăscăliței, a ajuns la frații din Hrușăuți, comuna Voloca, purtând în brațe semnele primăverii.

Biserica din Hrușăuți și Biserica Sfântul Nicolae din Voloca au fost arhipline. Bunicuțe cu chipuri brăzdate de timp, mămici cu prunci la piept, domnișoare sfioase și copilițe în rochițe curate, cu baticuri albe pe căpșor — întreaga suflare a satului unită în rugăciune.

După slujbă, părintele Ioan Gorda a felicitat delegația din România și a vorbit despre icoane — despre valoarea lor sufletească, despre rolul lor în biserică și în casa fiecărui creștin. A amintit că icoana este o fereastră spre cer și o lumină care veghează familia.

Apoi, cu glas încărcat de emoție, a înălțat rugăciune pentru pacea din Ucraina, pentru sufletele pierdute și pentru familiile care și-au plâns copiii căzuți pe câmpul de luptă al acestui război nemilos.

În acel cadru de har, au fost înmânate 400 de mărțișoare și ghiocei.
Patru sute de semne ale primăverii oferite bunicuțelor, mămicilor, domnișoarelor și copiilor — fiecărui suflet prezent. Fiecare fir alb-roșu și fiecare ghiocel a fost o mângâiere, o îmbrățișare, o nădejde că, dincolo de durere, viața renaște.

Primăvara nu a venit doar în calendar.
A înflorit în ochii celor care au primit și au dăruit, în lacrima discretă și în zâmbetul curat.

Și, pentru câteva clipe, sub același cer, inimile au bătut la unison — în credință, în iubire și în speranța păcii.

Loading