La 1 aprilie 2026 se împlinesc 85 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă, una dintre cele mai cumplite tragedii din istoria românilor din Bucovina de Nord. În primăvara anului 1941, mii de români – familii întregi cu copii, bătrâni și tineri – au pornit în coloană spre granița cu România, animați de speranța de a scăpa de teroarea regimului sovietic instalat în teritoriu.
Cu steag alb, cruci și tricolor în frunte, oamenii au vrut să arate că nu reprezintă o amenințare, ci doar își doresc să ajungă în țara lor. Ajunși în apropierea frontierei, în zona Fântâna Albă, coloana a fost însă întâmpinată de trupele sovietice, care au deschis focul fără milă. Cei din primele rânduri au fost secerați instantaneu, iar panica s-a răspândit rapid în rândul mulțimii. Oamenii au încercat să fugă, însă mulți au fost urmăriți, răniți sau executați.
Supraviețuitorii au povestit ulterior scene de coșmar: răniți abandonați, oameni îngropați în gropi comune sau ridicați și arestați. După masacru, represiunile au continuat, numeroși participanți sau membri ai familiilor acestora fiind deportați în Siberia sau condamnați de autoritățile sovietice.
Evenimentul a avut loc în contextul ocupației sovietice asupra Basarabia, Ținutul Herța și nordului Bucovinei, teritorii în care populația românească a fost supusă unui regim dur de represiune, deportări și restrângere a libertăților. Numărul exact al victimelor de la Fântâna Albă nu este cunoscut nici astăzi, estimările variind de la câteva sute la câteva mii de morți.
Pentru România, această tragedie a rămas un simbol al suferinței și al luptei pentru identitate națională. Din 2011, ziua de 1 aprilie este declarată zi națională de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor, deportărilor și foametei organizate de regimul sovietic.
Comemorarea de la Fântâna Albă nu este doar un exercițiu de memorie, ci și un act de responsabilitate față de istorie. Ea amintește generațiilor de astăzi cât de scump a fost plătit dreptul la libertate și identitate și cât de important este ca asemenea tragedii să nu fie niciodată uitate.
