Astăzi marcăm un moment istoric: 150 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, formațiunea care, mai mult decât oricare alta, a modelat destinul României moderne. A apărut ca o reacție firească împotriva conservatorismului, împotriva nedreptăților sociale și a stagnării politice. A apărut ca o expresie a dorinței de reformă, de progres și de eliberare națională. A apărut, în esență, ca o chemare la bine.

Sub conducerea unor figuri emblematice precum Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, I.G. Duca sau C.A. Rosetti, liberalismul românesc a însemnat reforme agrare, câștigarea independenței, guvernarea în vremuri de război, și, mai presus de toate, Marea Unire din 1918. A fost un drum lung, cu suișuri și coborâșuri, cu decizii grele și uneori controversate, dar mereu cu România în centrul preocupărilor

A fost Partidul Național Liberal perfect? Nu. Dar niciun partid nu este. Imperfecțiunile nu sunt ale ideii de liberalism, ci ale oamenilor care, vremelnic, l-au slujit sau trădat. Iar tocmai de aceea, astăzi, la 150 de ani, responsabilitatea noastră este mai mare ca niciodată.

Într-o societate în care încrederea în instituții este fragilă, liberalii de astăzi au obligația morală de a readuce liberalismul la esența lui: o politică în slujba oamenilor, o guvernare pentru comunitate, un proiect permanent de reformă. Continuăm să credem că partidul trebuie să învețe din propriile greșeli, să se curețe din interior, să renască în spiritul generațiilor care au ridicat România, nu doar să o administreze.

La Botoșani, liberalii aleg să marcheze această aniversare nu prin festivism, ci printr-un gest concret de sprijin pentru viitor. Astfel, se lansează „Bursa Brătianu”, un proiect de suflet prin care, în fiecare an, un tânăr cu rezultate bune la învățătură, dar fără posibilități materiale, va fi susținut financiar pe tot parcursul studiilor universitare.

Este, poate, cel mai sincer mod de a onora moștenirea Brătienilor: investind în educație, în merit și în viitor. Este un gest mic în aparență, dar care spune mult despre direcția pe care vrem să o urmăm – aceea a responsabilității, a implicării și a decenței.

Liberalismul românesc nu este doar o pagină de istorie. Este o idee vie, cu relevanță și astăzi, dacă o înțelegem corect și o aplicăm cu bună-credință. Avem nevoie de un partid care nu uită de oameni, care nu uită de România profundă, care nu se teme de adevăr și care știe că doar prin reformă își poate păstra sensul.

La ceas aniversar, spunem „La mulți ani utili pentru țară, Partidului Național Liberal!” și ne reafirmăm convingerea că doar prin fapte – și nu prin vorbe – putem onora istoria celor 150 de ani.

Loading