Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Botoșani au efectuat, în această dimineață, 12 percheziții domiciliare, în municipiul Botoșani, în cadrul unei acțiuni pentru combaterea traficului de droguri de risc. 33 mandate de aducere au fost puse în aplicare.

18 persoane sunt bănuite pentru comiterea infracțiunilor de cultivare, procurare, deținere și vânzare de droguri de risc, fără drept, precum și de cumpărare și deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada aprilie 2019 – septembrie 2020, un tânăr, de 23 de ani, ar fi procurat și deținut în vederea vânzării droguri de risc (cannabis).

Distribuția drogurilor de risc s-ar fi realizat atât personal, cât și prin intermediul altor persoane.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate substanțe vegetale susceptibile de a fi cannabis, 9 telefoane mobile, 8 cartele SIM, două sticluțe ce conțin ulei de cannabis (CBD), 820 de lei, 3 cântare electronice, 4 grindere, mai multe recipiente care prezentau urme de fragmente vegetale, un HDD și mai multe înscrisuri.

Perchezițiile au fost efectuate cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani. La acțiune au participat și jandarmii.

.