Peste 200 de dorohoieni din cartierele Dumbrava Roșie și Drochia au aflat astăzi, de la pompierii militari și voluntari, care sunt pericolele la care sunt expuși copiii din cauza neglijenței, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente.
Acțiunea a fost organizată în cadrul campaniei de informare și responsabilizare a adulților, „Un cămin sigur pentru copilul tău!”, inițiată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, ca urmare a numărului mare de copii care au fost victime ale accidentelor casnice.
Este prima activitate de informare și a fost organizată la Dorohoi, în cartierul Dumbrava Roșie, acolo unde în 2012, doi copii și bunica lor au decedat într-un incendiu care le-a cuprins locuința, după ce au lăsat o lumânare aprinsă nesupravegheată lângă materiale combustibile. Deși au trecut șapte ani de la tragedie, aceasta este încă vie în memoria comunității.
Încă marcați de evenimentul nefericit, vecinii familiei au apreciat campania, mărturisind că după tragedie și-au reconsiderat prioritățile în privința siguranței căminului lor. Totodată, au recunoscut că o parte dintre riscurile prezentate nu erau considerate ca atare.
La sfârșitul întâlnirii, pompierii militari și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dorohoi le-au înmânat câte o broșură, realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cu sprijinul „Fundației pentru SMURD”, care conține sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice.
Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copii sub 5 ani.
Dezvoltarea conceptului de „Un cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, anual, cca. 1500 de copii botoșăneni ajung la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme, înregistrându-se o creștere semnificativă de la un an la altul.
Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.
Astfel, în fiecare lună, pe data de 10, vor fi organizate acțiuni de informare și educare a adulților și vor fi expuse pericolele concrete la care sunt expuși copiii din cauza neglijenței, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente.
Primele localităţi ce vor fi vizate în cadrul campaniei sunt cele în care s-au produs tragedii în urma cărora şi-au pierdut viaţa copii, ca urmare a accidentelor casnice, exemplele fiind încă vii în memoria comunităţilor.
A doua acțiune va fi organizată la Cordăreni, acolo unde în urmă cu trei ani, două fetițe de 3, respectiv 4 ani, și-au pierdut viața într-un incendiu care le-a cuprins locuința după ce un jar a căzut din sobă pe materiale combustibile. Fetele erau singure în locuință în momentul izbucnirii incendiului.
Pentru realizarea obiectivului campaniei, vor fi implicați: voluntarii din cadrul programului național „Salvator din pasiune”, medicii de familie, asistenţii sociali, preoții, cadrele didactice din învăţământul preşcolar și membrii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.