În această după-amiază, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie din localitatea Smârdan, comuna Suharău, după ce proprietara a încercat să igienizeze adăpostul pentru păsări cu ajutorul unei făclii. Flăcările s-au extins rapid la anexa gospodăriei, existând pericolul iminent ca acestea să ajungă la locuința aflată la doar câțiva metri distanță.
La fața locului au intervenit prompt pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Suharău. Echipajele au constatat că ardea o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați și au acționat rapid pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să împiedice propagarea flăcărilor către casa de locuit.
În timpul intervenției, echipajul de prim ajutor SMURD a acordat îngrijiri medicale proprietarei, o femeie în vârstă de 85 de ani, care a suferit un atac de panică. Aceasta a refuzat transportul la spital, starea sa fiind stabilă.
Autoritățile recomandă cetățenilor să manifeste prudență atunci când utilizează focul deschis în gospodării și să respecte măsurile de siguranță impuse, pentru a preveni producerea unor evenimente similare.