Astăzi, 5 decembrie, satul Voloca a trăit una dintre cele mai grele și sumbre zile din istoria sa recentă. În liniștea rece a iernii, clopotele au sfâșiat tăcerea, iar drumul spre cimitir s-a umplut de lacrimi, de pași rari și de o durere care părea că nu mai încape în inimile celor prezenți. Gheorghe Ungureanu, poetul român din Cernăuți, voce modernă și profundă a Bucovinei de nord, a fost condus pe ultimul drum.
Sfârșitul zilei de 2 decembrie a adus vestea fulgerătoare: inima poetului s-a oprit. Cinci zile de comă au fost ultima luptă purtată de omul care știa să îmblânzească și cea mai dureroasă trăire cu un vers. Dar pentru el, pentru sufletul său obosit, destinul a fost necruțător.
Mama lui, cu privirea pierdută și brațele strânse la piept, și-a privit fiul plecând spre locul unde nu mai este suferință. Soția lui, copiii, sora, fratele — fiecare purta în ochi o tragedie din care nu există cuvinte de ieșire.
În jurul lor, întreaga comunitate s-a adunat: oameni simpli, colegi de-ai poetului, prieteni veniți din depărtare, oameni care l-au iubit și l-au respectat.
La funerarii au participat:
-
Prof. dr. Vasile Adăscăliței din Dorohoi
-
Preotul Teodor Ciuraru, cel care a săvârșit slujba de înmormântare
-
Prietenii apropiați Vasile Bîcu, Nicolae Șapcă, Carolina Jitaru
-
Delegății venite din Câmpulung, din Constanța, din Bistrița, oameni care au făcut drum lung ca să-i spună „rămas bun”
A fost înmormântat în satul natal, Voloca, așa cum și-a iubit țărâna din care se născuse.
Gheorghe Ungureanu nu s-a grăbit niciodată să publice. Lucra la fiecare vers ca la o icoană: în tăcere, cu reverență, cu o migală aproape monahală.
Debutase editorial, dar de ani buni pregătea al doilea volum — un manuscris pe care nu a mai apucat să-l țină în mâini. Acum, colegii săi din Societatea „Mihai Eminescu” din Cernăuți au promis că îi vor încheia munca, ca un legământ al prieteniei și al culturii.
Născut în Voloca, format de profesorul de română Nicolae Mintencu, apoi susținut în mod admirativ de academicianul Grigore Bostan la Universitatea din Cernăuți, Ungureanu devenise o voce autentică a literaturii române din regiune.
Prin poeziile sale moderne, adânci, neașteptate, a reușit să țină aprinsă flacăra românismului în Cernăuți, acolo unde limba română nu este doar un mijloc de exprimare, ci un act de rezistență.
Astăzi, Voloca nu a îngropat doar un fiu. A îngropat un vis, un glas, o lumină.
Casele au rămas închise, oamenii au vorbit în șoaptă, iar vântul părea să ducă prin ulițe ultimul ecou al poetului.
„A plecat poetul cu versurile în palmă, încă neterminate, ca o rugăciune uitată între două respirații. S-a ridicat în tăcere, ca un abur din iernile Bucovinei, lăsând în urmă un gol pe care nici cuvintele, nici lacrimile, nici timpul nu-l vor umple vreodată.”
Astăzi, 5 decembrie, Gheorghe Ungureanu a fost dus pe ultimul drum.
Și parcă pământul Volocăi a plâns odată cu oamenii ei.
