O noapte de groază a zguduit liniștea orașului Darabani, după ce doi vecini s-au transformat, în doar câteva clipe, din oameni ai locului în protagoniștii unei tragedii cumplite. Individul care și-a ucis vecinul în noaptea de 29 spre 30 noiembrie a fost arestat preventiv, în urma unei hotărâri pronunțate marți de magistrații Tribunalului Botoșani.
Autorul crimei, Viorel Pătu, în vârstă de 69 de ani, este acuzat că l-a ucis cu brutalitate pe vecinul său de 73 de ani, folosind un satâr și un cuțit. Scena sângeroasă i-a șocat chiar și pe anchetatori, iar comunitatea din Darabani este încă marcată de violența neașteptată care a curmat viața unui localnic cunoscut.
Judecătorii au admis propunerea procurorilor și au hotărât că bărbatul trebuie izolat de societate. În hotărârea oficială a instanței se arată:
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani formulată la data de 02.12.2025 în dosarul nr. 264/142/P/2025. (…) dispune arestarea preventivă a inculpatului PĂTU VIOREL pentru săvârșirea infracțiunii de omor (…) pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 02.12.2025 şi până la data de 31.12.2025, inclusiv. (…) Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului PĂTU VIOREL. Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpat de a se dispune luarea măsurii arestului la domiciliu. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore… Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 02.12.2025, ora 14:00.”
Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele care au dus la violenta confruntare dintre cei doi bărbați. Comunitatea din Darabani rămâne înmărmurită, iar drama petrecută în noaptea de Sfântul Andrei va rămâne mult timp în memoria localnicilor.
![]()





