Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial Iași a găzduit în data de 12 iunie 2026 o festivitate deosebită de premiere a elevilor olimpici din județele Iași, Botoșani și Neamț, eveniment organizat sub egida Arhiepiscopiei Iașilor. Atmosfera a fost una solemnă, dar în același timp plină de bucurie, recunoaștere și apreciere pentru performanțele excepționale obținute de tinerii din învățământul preuniversitar.

În cadrul ceremoniei au fost premiați 70 de elevi care au obținut rezultate remarcabile în anul școlar 2025–2026, provenind din școli gimnaziale, licee teoretice și seminarii teologice. Evenimentul a evidențiat nu doar excelența academică, ci și valorile morale și spirituale cultivate în rândul tinerilor.

Un motiv de mândrie pentru comunitatea din nordul județului Botoșani a fost participarea elevei Răileanu Sofia, reprezentantă a Școala Gimnazială Leon Dănăilă Darabani. Ea a fost însoțită de cadrele didactice prof. Aionesei Romana (Limba și literatura română) și pr. prof. Barbacariu Marius (religie), confirmând încă o dată nivelul ridicat de pregătire și implicare al școlii în formarea elevilor de elită.

Festivitatea a fost marcată de mesajul de înaltă ținută transmis de Teofan Savu, care i-a felicitat pe elevii olimpici și pe profesorii coordonatori. În cuvântul său, ierarhul a subliniat importanța formării complete a tinerilor, îndemnându-i să îmbine performanța școlară cu valorile spirituale, devenind nu doar olimpici în știință, ci și în viață, prin credință, respect și iubire față de semeni.

Pentru comunitatea din Darabani, participarea la un astfel de eveniment reprezintă o recunoaștere a muncii susținute din școală și o confirmare a faptului că educația de calitate își lasă amprenta în rezultate de nivel înalt. Este încă o dovadă că în școlile din zonă se formează elevi capabili de performanță, dedicați și bine pregătiți pentru viitor.

Evenimentul de la Iași rămâne astfel o mărturie a excelenței în educație și a colaborării dintre școală, familie și Biserică în formarea noii generații.

Loading