Inițiativa legislativă privind reglementarea organizării piețelor volante a depășit etapa esențială a avizării în comisiile de fond din cadrul Senatul României, apropiindu-se de votul final în plen.
Proiectul a primit raport de admitere în Comisia pentru agricultură, după ce anterior fusese admis în Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat. Totodată, inițiativa a obținut aviz favorabil din partea Comisia de buget și finanțe, ceea ce înseamnă că procedura de avizare este aproape finalizată.
Inițiatorul proiectului, senatorul Cătălin Silegeanu, subliniază că rezultatele obținute sunt relevante, în special în contextul în care inițiativa a fost promovată din opoziție.
„Proiectul a fost lucrat consecvent, săptămână de săptămână, cu atenție la fiecare etapă. Nu a fost înaintat formal, ci construit în dialog permanent cu ministerele de resort și cu ANSVSA, ale căror observații au fost integrate prin amendamente”, a declarat senatorul.
Potrivit prevederilor propuse, autoritățile administrației publice locale ar urma să fie obligate să organizeze piețele volante într-un cadru coerent și predictibil, asigurând condiții minime pentru desfășurarea activităților comerciale. Printre obligațiile prevăzute se numără asigurarea de toalete, iluminat adecvat, acces la apă potabilă, spații acoperite, precum și dotări minime pentru producători – mese și scaune.
Inițiativa urmărește, totodată, să protejeze producătorii locali autentici și să limiteze practicile prin care marfa de import este comercializată drept produs local sau tradițional.
„Piețele volante trebuie să fie un spațiu destinat producătorilor reali, nu intermediarilor. Autoritățile locale au responsabilitatea de a asigura condiții decente, astfel încât munca oamenilor să fie respectată și valorificată corect”, a mai transmis Cătălin Silegeanu.
În prezent, organizarea piețelor volante este lăsată în mare măsură la latitudinea administrațiilor locale, ceea ce generează diferențe semnificative de funcționare între localități. Lipsa unor standarde minime unitare îngreunează verificarea provenienței mărfurilor și alimentează nemulțumirile micilor producători, care reclamă frecvent concurența neloială din partea intermediarilor.
Adoptarea proiectului ar reprezenta un pas important către profesionalizarea și uniformizarea modului de organizare a piețelor volante la nivel național, în beneficiul producătorilor locali și al consumatorilor.
![]()






