Momente dramatice s-au petrecut în urmă cu puțin timp în localitatea Darabani, unde un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost salvat în ultimul moment de pompierii militari și voluntari, după ce a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri.
Bărbatul mersese să scoată apă, însă, într-o clipă de neatenție, a alunecat și a căzut în gol. Într-un gest instinctiv, acesta a reușit să se prindă de lanțul fântânii, iar un picior i-a rămas blocat în găleată. Rănit și epuizat, bărbatul a reușit totuși să apeleze numărul unic de urgență 112, cerând ajutor.
Apelul a mobilizat pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, care au intervenit cu două autospeciale și echipamente specifice pentru astfel de misiuni. La fața locului a fost direcționată și o ambulanță SAJ.
Ajunși la intervenție, salvatorii au constatat că victima se afla într-o stare extrem de periculoasă, cu un picior prins în găleată și ținându-se de lanț cu ultimele puteri. Intervenția a fost una contracronometru, iar în mai puțin de cinci minute pompierii au reușit să îl aducă la suprafață.
Bărbatul era conștient și cooperant, iar după evaluarea medicală efectuată la fața locului, acesta a refuzat transportul la spital.
Intervenția promptă a pompierilor militari și voluntari a prevenit producerea unei tragedii, demonstrând încă o dată importanța reacției rapide și a colaborării dintre structurile de intervenție, mai ales în comunitățile mici, unde fiecare minut contează.
![]()




