Un proiect strategic pentru dezvoltarea educațională și economică a județului Botoșani începe să capete formă concretă. Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a organizat, săptămâna trecută, o întâlnire de lucru cu președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, și cu rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, în vederea stabilirii etapelor necesare pentru înființarea extensiei universitare USV în municipiul Botoșani.

Calendar clar: 2026 – anul acreditărilor, 2027 – primul an universitar

În cadrul discuțiilor, participanții au stabilit un calendar orientativ al implementării proiectului. Potrivit rectorului USV, anul 2026 va fi dedicat procedurilor administrative, obținerii acreditărilor, autorizărilor necesare și amenajării spațiilor educaționale. Începând cu anul universitar 2027, extensia din Botoșani ar urma să primească primii studenți.

În paralel, pe parcursul acestui an vor fi realizate analize detaliate privind cererea educațională, profilul elevilor din județ și nevoile reale ale pieței muncii locale, pentru a se stabili structura finală a ofertei academice.

Aproximativ 20 de programe de studii, în analiză

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Botoșani au transmis că există în prezent aproximativ 20 de programe de studii potențiale, din care vor fi selectate cele mai potrivite pentru comunitatea locală.

Există aproximativ 20 de programe potențiale, din care vor fi selectate cele mai potrivite, în acord cu nevoile județului, ale elevilor și ale pieței muncii locale. Înființarea unei extensii universitare a Universității «Ștefan cel Mare» din Suceava, în municipiul Botoșani, este un proiect major pentru dezvoltarea educațională și economică a județului Botoșani, iar colaborarea dintre administrația județeană, mediul universitar și sistemul preuniversitar reprezintă o garanție a reușitei acestui demers”, au transmis reprezentanții IȘJ Botoșani.

Oferta educațională va fi construită astfel încât să răspundă cererii de specialiști în domenii precum inginerie, IT, economie, educație, administrație publică, sănătate sau științe sociale, domenii considerate prioritare pentru dezvoltarea regională.

Un pas decisiv pentru implementarea proiectului a fost realizat la finalul anului 2025, când Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a achiziționat sediul central al sucursalei BCR din municipiul Botoșani. Tranzacția, în valoare de 1.050.000 de euro, a fost realizată din fondurile proprii ale universității.

Clădirea va reprezenta sediul principal al extensiei universitare și va constitui baza viitorului campus integrat, care va include săli de curs, laboratoare, spații administrative și infrastructură modernă pentru studenți și cadre didactice.

După stabilirea programelor de studii care vor funcționa la Botoșani, USV va întocmi dosarele de autorizare și va parcurge etapele obligatorii de evaluare instituțională. În paralel, vor fi pregătite spațiile didactice și dotările necesare desfășurării activității universitare.

În anul 2027, universitatea va lansa o amplă campanie de promovare a noilor programe de studiu disponibile în Botoșani, urmând să organizeze prima sesiune de admitere pentru viitorii studenți.

Înființarea extensiei Universității „Ștefan cel Mare” este considerată una dintre cele mai importante inițiative educaționale din ultimii ani pentru județul Botoșani. Proiectul are potențialul de a reduce migrația tinerilor către alte centre universitare, de a atrage investiții și de a crea un ecosistem educațional și economic competitiv.

Autoritățile locale și reprezentanții mediului academic susțin că acest demers va contribui semnificativ la creșterea atractivității municipiului Botoșani ca pol regional de educație și dezvoltare.

Loading