Liderul social-democrat botoșănean, Doina Federovici, continuă să confirme prin muncă, perseverență și rezultate că este una dintre cele mai respectate și influente femei din politica românească. La congresul extraordinar al Partidului Social Democrat, desfășurat vineri, Doina Federovici a fost aleasă vicepreședinte al PSD, urmând să coordoneze departamentul de muncă și protecție socială la nivel național.

Această alegere reprezintă nu doar o recunoaștere a activității sale politice și administrative, ci și o validare a încrederii de care se bucură în rândul colegilor din întreaga țară.
Doina Federovici a demonstrat, de-a lungul carierei sale, că este un om al faptelor, care înțelege nevoile reale ale oamenilor și le transpune în proiecte concrete. În calitate de președinte al Consiliului Județean Botoșani, a reușit să modernizeze infrastructura rutieră județeană, să atragă investiții importante și să transforme Botoșaniul într-un exemplu de bună guvernare locală.

Numirea sa în echipa de conducere a partidului, alături de noul președinte Sorin Grindeanu, este o dovadă a echilibrului și a viziunii politice pe care le aduce în structura de vârf a PSD. Prin coordonarea domeniului muncii și protecției sociale, Doina Federovici va avea o misiune esențială: aceea de a continua politicile sociale prin care PSD a susținut mereu categoriile vulnerabile și de a promova măsuri concrete pentru creșterea nivelului de trai al românilor.

În noua formulă de conducere, prim-vicepreședinții PSD sunt: Bogdan Ivan, Victor Negrescu, Marius Oprescu, Ionuț Pucheanu și Corneliu Ștefan, iar vicepreședinții pe zone geografice sunt:

  • Dragoș Benea – Nord-Est,

  • Francisk-Iulian Chiriac – Sud-Est,

  • Marius Dunca – Centru,

  • Gabriela Firea – București-Ilfov,

  • Adrian-Ionuț Gîdea – Sud,

  • Laurențiu Nistor – Vest,

  • Constantin Rădulescu – Sud-Vest,

  • Gabriel Zetea – Nord-Vest.

În ceea ce privește vicepreședinții PSD pe domenii de activitate, aceștia sunt:

  • Daniel Băluță – Administrație publică,

  • Gheorghe Cârciu – Identitate națională și diaspora,

  • Mihnea Costoiu – Educație, cercetare, digitalizare și inteligență artificială,

  • Vasile Dîncu – Afaceri europene, apărare și siguranța populației,

  • Andrei Dolineaschi – Economie și antreprenoriat,

  • Doina Federovici – Muncă și protecție socială,

  • Aladin Georgescu – Investiții și fonduri europene,

  • Dumitrița Gliga – Mediu și energie,

  • Romeo-Daniel Lungu – Agricultură, dezvoltare rurală și turism,

  • Silvia Mihalcea – Strategie legislativă și coordonare grupuri parlamentare,

  • Gheorghe Șoldan – Dezvoltare regională și infrastructură,

  • Diana Tușa – Politici publice și justiție.

Pentru botoșăneni, această numire este un motiv de mândrie. O reprezentantă a județului urcă în prima linie a politicii naționale, ducând cu ea experiența, seriozitatea și devotamentul pentru oameni care i-au definit întreaga carieră.
De la nivel local la cel central, Doina Federovici rămâne un simbol al responsabilității și al implicării, un lider care știe să construiască punți între oameni, administrație și politică, punând întotdeauna interesul comunității mai presus de orice.

Loading