Un nou caz de pestă porcină africană a fost confirmat în judeţul Botoşani la un porc mistreţ găsit mort pe raza comunei Cordăreni, a declarat, astăzi, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Minodora Vasiliu.

Existenţa virusului PPA a fost confirmată în urma analizelor de laborator.

Autorităţile sanitar-veterinare din judeţul Botoşani au convocat pentru ora 13.00 Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă pentru a stabili un nou plan de măsuri de prevenire a extinderii bolii.

Anterioarele focare au fost înregistrate în comunele Pomârla şi Hudeşti.

Sursa/(Radio Iaşi/