Din această lună, Compania Națională Loteria Română SA pune la dispoziția jucătorilor un nou sistem loteristic, dezvoltat și implementat de către companie prin resurse proprii. Sistemul loteristic denumit SILOR (Sistem Loteristic Românesc) înlocuiește vechiul sistem operat de Loteria Română încă din anul 1993.

„Arhitectura noului sistem, proiectată atât din punct de vedere hardware, cât și software de către specialiștii Loteriei Române, presupune și noi terminale de joc, precum și un nou sistem central. Sistemul loteristic SILOR este unul flexibil și va permite Loteriei Române să-și dezvolte, în viitor, portofoliul de produse și să introducă, inclusiv, vânzarea în sistem online. Loteria Română a împlinit anul acesta 112 ani de activitate și este unul dintre cele mai longevive și valoroase branduri românești. Acționarul Companiei Naționale Loteria Română SA este Ministerul Finanțelor Publice”, precizează un comunicat al companiei.

În noul sistem, numerele jucate de clienți nu mai sunt imprimate pe buletinul de joc după scanarea acestuia, ci pe un bon separat, asemănător celor de la casele de marcat. Și prețurile jocurilor s-au modificat, toate variantele simple având acum valori întregi: 5 lei la Loto 6/49 (de la 4,8 lei), 3 lei la Noroc (de la 2,8 lei), 3 lei la Loto 5/40 (față de 2 lei) sau 4 lei la Joker (de la 3,6), în timp ce prețul unui bilet a crescut la 0,5 lei, de la 0,1 lei.Sursa/www.loto.ro