Tânărul de 20 de ani din Cornești Darabani , care la sfârșitul săptămânii trecute a fost victima unui accident stupid a decedat, marți după-amiază, într-un spital din Iași, . Răzvan Zaharia, din Darabani, a suferit traumatisme severe la cap, iar cadrele medicale de la Clinica de Neurochirurgie din Iași nu au mai putut face nimic pentru salvarea acestuia. Botoșăneanul a fost ținut în viață timp de patru zile cu ajutorul aparatelor, iar familia a sperat că se va face bine. Din păcat, marți după amiază, imediat după ora 16.00, inima lui Răzvan a încetat să mai bată. Răzvan Zaharia încerca să sudeze, vineri, o țeavă la un butoi cu diluant, iar la un moment dat s-a produs o explozie generată de gazele de diluant. În acel moment, a sărit capacul butoiului și l-a lovit direct în față. El a căzut inconștient la pământ, iar membrii familiei au sunat la 112 cerând ajutor. El a fost transportat de urgență la spital la Botoșani în comă, cu traumatism cranian și hemoragie. De aici, botoșăneanul a fost transferat la Iași, unde a și decedat.Urmăriți știrile Glasul Nordului și pe Google News
.