La data de 24 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției orașului Darabani au oprit pentru control, pe strada Oituz din orașul Darabani, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani din aceeași localitate.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Doina Elena Federovici, senator PSD de Botoșani, a fost realeasă astăzi în funcția de secretar…
„Mai puțină birocrație. Mai multă funcționalitate. Un stat care lucrează pentru cetățeni, nu invers” –…
Un Nissan Qashqai 1.5 DCI, an 2008, unul dintre cele mai apreciate SUV-uri compacte pentru…
În ședința de astăzi a Consiliului Politic Național, PSD a decis susținerea adoptării, în regim…
Bajura a trăit astăzi, 1 februarie, un moment cu adevărat istoric și plin de har…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani au pus în executare, vineri,…