Senatorul botoșănean Cătălin Silegeanu a anunțat vineri că a depus o serie de amendamente importante la proiectul legislativ privind impozitul pe tonajul maritim (L367/2025), menite să aducă mai mult echilibru între interesele companiilor maritime și contribuția acestora la economia națională.

Potrivit inițiatorului, modificările propuse urmăresc condiționarea accesului la facilitățile fiscale din domeniul naval de o implicare reală a operatorilor în economia României.

Astfel, pentru a beneficia de regimul fiscal de tonaj, companiile vor trebui să îndeplinească o serie de criterii clare:

  • cel puțin 50% acționariat românesc,

  • minimum 60% din flota operată sub pavilion românesc,

  • contracte cu furnizori locali reprezentând cel puțin 40% din cheltuielile eligibile.

Am amendat legea impozitului pe tonajul maritim, pentru că România nu trebuie să rămână un port de ocazie pentru profiturile coloșilor mondiali. Am schimbat regulile jocului. Pentru prima dată, regimul fiscal maritim va oferi facilități doar celor care contribuie la economia națională”, a declarat senatorul Cătălin Silegeanu.

Printre noutățile aduse de propunerea sa legislativă se numără și înființarea Platformei Naționale de Raportare Maritimă (PNRM) – un sistem digital unic pentru depunerea declarațiilor, calculul automat al impozitului și efectuarea plăților online.

Operatorii care utilizează integral platforma vor beneficia de o reducere de 10% la impozitul pe tonaj, iar societățile cu flote sub 10.000 NT vor putea raporta o dată la doi ani, măsură ce vine în sprijinul companiilor mici și mijlocii.

De asemenea, senatorul propune și crearea Fondului pentru Educație Maritimă, finanțat cu 1% din impozitul colectat anual, fond destinat susținerii programelor universitare, cercetării aplicate și formării cadeților români.

România are porturi, are tradiție, are oameni. Ce n-a avut până acum? O lege care să pună interesul național în centrul fiscalității maritime. Acum o are și urmează votul. Cine e cu România, susține. Cine e cu paradisurile fiscale, se abține”, a mai transmis senatorul botoșănean.

Proiectul urmează să fie analizat în comisiile de specialitate ale Senatului, urmând ca, după avizul acestora, să intre la votul plenului.

Noua inițiativă legislativă semnată de Cătălin Silegeanu marchează o schimbare de abordare în politica fiscală maritimă, prin introducerea unei viziuni orientate spre interesul național și dezvoltarea industriei maritime românești.

 

Loading