„Mănăstirea Neamț plină de suflete și rugăciune la praznicul Sfântului Paisie”

La Mănăstirea Neamț, acolo unde istoria și rugăciunea își dau mâna de peste veacuri, ziua de 15 noiembrie a adus din nou lumina unui mare sfânt: Cuviosul Paisie de la Neamț, înnoitor al vieții monahale și părinte al isihasmului ortodox.

Încă de la primele ore ale dimineții, mănăstirea a fost cufundată într-o seninătate caldă de toamnă, o lumină moale care aluneca printre brazi și peste zidurile vechi. Aerul avea ceva din blândețea unui început de rugăciune, iar pădurile din jur păreau să respire aceeași liniște pe care o căutau pelerinii.

Sub protia Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Sfânta Liturghie a devenit un dialog nevăzut între pământ și cer. Altarul a fost înconjurat de 25 de preoți slujitori veniți din Dorohoi și din împrejurimile Neamțului, ca niște făclii aprinse ale credinței. Răspunsurile liturgice au fost înălțate de tinerii din corul Tronos, a căror cântare limpede și puternică a dat slujbei un aer de sărbătoare cerească, ca un imn venit parcă din altă lume.

Starețul Benedict, gazdă blândă și atentă, a primit mulțimea cu căldura binecunoscută, păstrând vie tradiția ospitalității nemțene.

În omilia sa, PS Nichifor Botoșăneanul a vorbit despre Cuviosul Paisie ca despre un „reper al monahismului universal”, amintind darurile sale:

al prorociei,al vindecărilor,al dragostei fără margini,al unei simplități care făcea ca minunile să se așeze firesc asupra lui.

„Te minunezi cât de aproape și cât de firesc lucra Sfântul Paisie în viața oamenilor...”, a spus ierarhul, subliniind că Paisie a fost nu doar un învățător, ci și un om care a știut să vadă în fiecare credincios chipul lui Dumnezeu.

În biserica voievodală ctitorită de Ștefan cel Mare, lumânările au luminat blând icoanele, iar fumul tămâii a urcat către cupolă ca o punte între pământ și cer. Atmosfera a fost una de har adânc, liniștit, care se simte mai mult decât se explică.

Pelerinii au trecut pe lângă racla Sfântului cu emoția cu care treci pe lângă un izvor viu. În fiecare privire se citea aceeași rugăciune nerostită, iar răspunsul părea să vină tainic din lemnul raclei:„Nu sunteți singuri.”

În cuvântul său, PS Nichifor Botoșăneanul a adus cu multă căldură aminte de viața și lucrarea Cuviosului Paisie, explicând cât de aproape era sfântul de nevoile oamenilor: Cuviosul Paisie de la Neamț, cinstit în Sfântul Munte, în Rusia, în Grecia și în toată lumea ortodoxă, a fost un adevărat înnoitor al vieții monahale, un părinte duhovnicesc al călugărilor și credincioșilor, un vas ales al lui Dumnezeu. A avut darul vindecărilor, al prorociei și, mai presus de toate, darul unei dragostei simple și firești față de fiecare suflet care îi cerea ajutorul.

„Te minunezi cât de firesc lucra în viața oamenilor”, a spus ierarhul. „Și înțelegi că prin el se arăta grija pe care Dumnezeu o poartă fiecăruia dintre noi.”

Avem încredințarea că și astăzi, rugându-l pe Sfântul Paisie în biserica în care a slujit, el ascultă gândurile și nădejdile noastre.

Astăzi, Mănăstirea Neamț a fost plină de credincioși, fiecare colț de biserică adăpostind suflete venite cu dor de rugăciune și de binecuvântare. Fiecare om, cu grijile, speranțele și dorurile lui, a simțit chemarea Sfântului Paisie și mângâierea harului său. A fost o zi în care credincioșii nu au fost doar martori, ci parte vie dintr-o sărbătoare a sufletului.O zi în care cerul s-a apropiat de oameni, iar inimile tuturor au înflorit din nou în liniște și credință, într-o Mănăstire Neamț plină de suflete și rugăciune.

Mănăstirea a devenit o adevărată grădină a liniștii, a frumuseții și a rugăciunii. Iar Starețul Benedict, cu ospitalitatea-i blândă și smerită, a fost ca un chivot viu al bunătății, păstrând aprinsă flacăra credinței și a dragostei față de toți cei care i-au trecut pragul.

La final, părintele stareț Benedict  a mulțumit cu inimă caldă Preasfințitului și tuturor celor prezenți pentru rugăciunea adusă împreună. Cei care au participat la Sfânta Liturghie au primit binecuvântarea ierarhului și pachete cu mâncare pregătite cu dragoste de obștea monahală — un gest mic, dar plin de grijă, care a încununat o zi de lumină și har.

Ziua de 15 noiembrie nu a fost doar o pomenire, ci o reîntâlnire cu un sfânt care și astăzi își întinde mâna peste Moldova și peste oamenii ei.
La Neamț, s-a scris încă o filă de lumină.

Cine a fost acolo n-a văzut doar ziduri și ritualuri.A văzut cum o dimineață caldă de toamnă poate deveni icoană vie.
Cum un sfânt poate atinge, nevăzut, inimile tuturor.

„Când soarele de după-amiază mângâia clădirile mănăstirii, aerul tremura ușor, ca un glas nevăzut  parcă se mai auzea încă o șoaptă:

„Rugați-vă. Nu încetați. Dumnezeu vă vede. Eu sunt cu voi.”