O familie din localitatea Teioasa, orașul Darabani, trece prin momente dificile după ce locuința le-a fost afectată de un incendiu izbucnit seara trecută. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă pagubele materiale sunt considerabile.
La fața locului au intervenit prompt pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu două autospeciale de stingere, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Ajunși la intervenție, salvatorii au constatat că flăcările cuprinseseră bunurile dintr-o cameră și o parte a acoperișului, degajările de fum fiind semnificative. Pompierii au acționat rapid pentru a limita extinderea incendiului la restul locuinței și la anexele gospodărești. Totodată, a fost eliminat un pericol major, fiind scoasă din interiorul casei o butelie de gaz, prevenindu-se astfel riscul unei explozii.
Două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, după ce au suferit atacuri de panică, însă au refuzat transportul la spital.
Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Reprezentanții ISU Botoșani reamintesc populației importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, recomandând verificarea periodică a instalațiilor electrice, evitarea improvizațiilor, utilizarea corectă a prizelor și a aparatelor electrocasnice, precum și amplasarea acestora departe de surse de umiditate.
Pompierii militari rămân mobilizați permanent pentru gestionarea situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor specializat, iar evenimentele din județ sunt monitorizate continuu de Centrul Operațional.
Informații utile despre comportamentul în situații de urgență pot fi accesate pe platforma națională www.fiipregatit.ro.
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani au pus în executare, vineri,…
Echipa de fotbal fete a Școlii Gimnaziale „Leon Dănailă” a obținut o victorie importantă în…
Un proiect amplu de integrare agroalimentară prinde contur în județul Botoșani, unde un producător agricol…
Consiliul Județean Botoșani a făcut un pas important pentru îmbunătățirea infrastructurii de acces către unul…
Marți, 27 ianuarie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, la Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea…
Un proiect strategic pentru dezvoltarea educațională și economică a județului Botoșani începe să capete formă…