Ziua Eroilor este o sărbătoare naţională a poporului român, marcată în memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate  pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. Ziua Eroilor este celebrată de Ziua Înălţării Domnului, mare sărbătoare creştină, care marchează înălţarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Înviere, respectiv la 17 mai anul acesta.În semn de recunoştinţă pentru sacrificiul suprem al ostaşilor căzuţi la datorie,câteva sute de persoane, între care foarte mulţi tineri, au participat, joi, la Hudeşti, la un pelerinaj tradiţional dedicat Sărbătorii Înălţării Domnului şi Zilei Eroilor Neamului.La procesiune au fost prezenţi toti preoţii din frumoasa noastră comună,care au ţinut o slujbă de pomenire,iar sub îndrumarea doamnelor profesoare Patape Marta şi a doamnei Lăcrămioara Alupoaei s-a desfăşurat un program artistic,cu cântece patriotice, cu elevii Scolilor Gimnaziale din comună  precum si  traditionalele dansuri populare susţinute de inegalabilul Ansamblu Folcloric Hudeșteanca.S-au depus coroane de către consilierii locali  hudeşteni  în frunte ,cu edilul comunei domnul ,Viorel Atomei.

România  a pierdut în prima mare conflagraţie a secolului al XX-lea aproape un milion de militari şi civili. prevederile Tratatului de la Versailles s-au concretizat prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920, care a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos, dată decretată sărbătoare naţională a poporului român. Ţara noastră a devenit, astfel, primul stat care i-a asimilat pe eroii străini celor naţionali! REVENIM CU VIDEO IN CURAND !