„POLITICIENII……….Vor schimba ceva, în fine,
Ne promit ei textual,
C-or să schimbe totu-n bine
În mileniul actual.”Istoria consemnează faptul că imediat după al 2-lea război mondial,americanii au instituit The Marshall Plan(George Marshall),un plan de reconstrucție a Europei cu ajutor financiar american.Din motve politice,acest plan s-a aplicat în țările din Vestul Europei și a început cu INFRASTRUCTURA(Germania,Franța,Olanda,Italia,Austria ș.a.).Drumurile construite atunci(șosele,poduri,viaducte,autostrăzi) sunt circulabile și-n ziua de azi.Aceste drumuri modernizate,au condus la venirea investitorilor și dezvoltarea industrial-agrară din aceste țări din vestul europei.România a făcut parte,nolens-volens,din blocul sovietic și banii americanilor n-au ajuns la noi.Rușii nu s-au grăbit să ne ajute să ne dezvoltăm,ținându-ne în Piața CAER condusă tot de ei și rezultatele se știu.Ne-am bucurat la finele anului *89 c-am scăpat de comunism și că trecem la un sistem menit să ne asigure o viață mai bună.Românii au participat la alegerile post decembriste,cu încrederea că va fi mai bine.După ce-au terminat de vândut și distrus tot ce era mai bun în România,politicienii caută explicații și caută să ne explice de ce ne merge așa  „de bine”,fără a face ceva palpabil pentru omul de rând.Investitorii nu prea vin și când vin investesc în regiunile din România cu infrastructură corespunzătoare.În nordul Moldovei,infrastructura lipsește,lipsesc investițiile și locurile de muncă.Așa se face că acei muncitori care găsesc un loc de muncă în orașele mai mari,trebuie să facă naveta.Sunt oameni muncitori din Darabani,Mileanca,Havîrna,Ge.Enescu,Cordăreni,Vornicei etc,care se deplasează la locul de muncă cu autobuzele  de navetiști,în condiții inumane(disconfort creat de drumurile cu gropi,creșterea timpului de deplasare,lipsa aerului condiționat,suportarea costului abonamentului etc).Zilnic pe drumurile județene,circulă sute și mii  de mașini,care se strică și cer bani de reparații.Botoșănenii s-au săturat să mai circule pe drumuri județene asfaltate în anii *70-*75,drumuri care se prezintă într-o stare de degradare accentuată.Majoritatea drumurilor județene sunt sub orice critică și nu corespund normelor de circulație rutieră,cu toate că nu există participant la trafic fără taxe auto și impozite….plătite.Participanții la traficul rutier(călători cu autobuzul,automobiliști,transportatori mărfuri șcl),au ieșit în spațiu public și-au protestat de nenumărate ori.Personal am organizat cu ajutorul Societății Civile,3 marșuri de protest al automobișliștilor și un miting în com.George Enescu(2017) ,cu mii de participanți.De fiecare dată,administratorul drumurilor județene care este Consiliul Județean Botoșani,a făcut declarații în mass-media că vor…..face și că…..vor drege.Așa au aflat mulți botoșăneni cine-i șeful județului și că la alegerile locale din 2016,l-au votat pe dl.Costică Macaleț în funcția de președinte.Așa au aflat botoșănenii că la aceleași alegeri au votat și consilierii județeni,din rândul cărora s-au ales și vicepreședinții de Consiliu Județean.Așa au aflat ei că,acel vicepreședinte responsabil(!) cu drumurile județene ,este dorohoianul nostru dl.Dorin Birta.Când te uiți la poze și promisiunile lor,par băieți de toată isprava,numai că la practică…..stau mai puțin bine.Teoria ca teoria,practica ne omoară.Nu postez aici poze și materiale video de la marșurile noastre de protest.Nu postez poze cu starea drumurilor județene,care sunt un pericol iminent,pentru toți participanții la trafic.Nu voi consemna alte inconveniente,dar întreb:Cine răspunde de întârzierea mașinilor de SALVARE și POMPIERI în caz de strigentă necesitate.Cine răspunde de viața oamenilor și a bunurilor materiale?Cine suportă cheltuielile cu reparația mașinilor,cine răspunde combustibilul în plus ars pentru suta de kilometri,timpul pierdut și nervii la pământ?După multe promisiuni,azi 11 iunie 2018,diriguitorii județului,au trimis drumarii pe DJ 293 să astupe gropile cu…..piatră calcaroasă,care va ține până la prima ploaie.Așa se reabilitează un drum județean?!?Așa ați „reparat”acest drum județean 293/sectorul Arborea-Stînca/la data de 02 nov.2017  și care s-a degradat în 2-3 luni.Așa ați început să astupați gropile,pe sărite,pe drumul județean Cracalia-Cordăreni.Unde sunt banii plătiți de automobiliști și proprietarii parcurilor auto,prin taxe și impozite….obligatorii?Schimbați metoda aleasă,de cârpire a drumurilor și asfaltați după rețetele standard,învățate în facultățile românești!Apelați la specialiști și nu mai cârpiți drumurile,încercând să scăpați de blestemele oamenilor,nevoiți să suporte demagogia și politicianismul ieftin.Afară deja tună și ploaia este aproape.Așa nu se mai poate!Doamne ajută să ne unim toți participanții la trafic din jud.Botoșani și să acționăm,până la asfaltarea tuturor drumurilor județene!Doamne ajută!