Cum se modifică noua lege a pensiilor

Noua lege a pensiilor ce își propune să elimine inechitățile din sistem, lucru pe care și-l propunea și formula de calcul din actuala lege, va mai veni cu câteva modificări, gen creșterea vârstei de pensionare la femei sau stimularea muncii până la 70 de ani. Problema actualei legi era reprezentată de acele creșteri ad-hoc gen 40% a punctului de pensie, nu cu formula ce nu a mai intrat în vigoare, fiind amânat termenul de actualul Guvern. HotNews.ro a publicat miercuri un articol cu privire la ceea ce scrie în PNRR referitor la noua lege a pensiilor. Ceva mai jos în Documentul PNRR mai sunt date anumite detalii pe care le publicăm acum.

Care e vârsta de pensionare acum și până la cât va crește

Conform documentului, în prezent, vârsta standard de pensionare pentru bărbați este de 65 de ani, iar pentru femei vârsta standard de pensionare este de 61 de ani și 6 luni și crește eșalonat până în anul 2030, la 63 de ani.

Stimularea muncii după 65 de ani

Potrivit PNRR, se are în vedere și crearea unui cadru legal care să permită opțiunea persoanelor care îndeplinesc condițiile de pensionare să rămână active după vârsta de 65 de ani , în mod voluntar pentru femei și bărbați.

“Se va stimula astfel îmbătrânirea activă și valorificarea avantajelor competitive ale lucrătorilor vârstnici, inclusiv experiența vastă a acestora”, menționează sursa citată.

Pentru stimularea rămânerii în activitate, după vârsta standard de pensionare, se va propune aplicarea unei majorări asupra punctajelor anuale acordate persoanelor care optează pentru rămânerea în activitate până la vârsta de 70 de ani.

• Aceste măsuri vor fi avute în vedere și în noua Lege privind sistemul public de pensii, țintind în acest fel egalizarea vârstei standard de pensionare și crescând veniturile potențiale la bugetul asigurărilor sociale de stat în paralel cu o mai bună colectare, asigurată de Ministerul de Finanțe, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Care este stagiul de cotizare care va rămâne în noua lege a pensiilor

Definiția stagiului de cotizare se regăsește în actuala legislație privind sistemul public de pensii și va fi preluată ca atare și în noua propunere de lege.

– Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați

– Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.Sursa=monitoruldebotosani.ro

Barbazan Valica

Proiectul Glasul Nordului s-a născut din pasiunea pentru a scrie și a aduce cititorilor informații utile. Dorința de a fi primul în prezentarea știrilor și de a lua parte la evenimentele importante pentru comunitate reprezintă motorul dezvoltării acestui proiect.

Recent Posts

Doina Elena Federovici, realeasă secretar al Senatului României: „Botoșaniul va avea în continuare o voce puternică în Parlament”

Doina Elena Federovici, senator PSD de Botoșani, a fost realeasă astăzi în funcția de secretar…

o zi ago

Botoșaniul, pe agenda reformelor lui Eduard Mititelu

„Mai puțină birocrație. Mai multă funcționalitate. Un stat care lucrează pentru cetățeni, nu invers” –…

o zi ago

Nissan Qashqai 1.5 DCI, mașină fiabilă și economică, scos la vânzare în Alba Hudești – Gata de drum, fără investiții!

Un Nissan Qashqai 1.5 DCI, an 2008, unul dintre cele mai apreciate SUV-uri compacte pentru…

o zi ago

PSD cere adoptarea urgentă a pachetelor de relansare economică și solidaritate: „Oamenii pe primul loc!”

În ședința de astăzi a Consiliului Politic Național, PSD a decis susținerea adoptării, în regim…

2 zile ago

Zi de har și binecuvântare la Parohia „Sfântul Nicolae” din Bajura – Instalarea noului paroh, părintele Șușu Ioan Vasile

Bajura a trăit astăzi, 1 februarie, un moment cu adevărat istoric și plin de har…

2 zile ago

Armă de foc descoperită la Cristinești în urma unor percheziții domiciliare. Tânăr de 23 de ani, cercetat penal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani au pus în executare, vineri,…

3 zile ago