Un copil în vârstă de cinci ani a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 10 metri.S-a întâmplat în orașul Săveni. Copilul a fost scos din fântână în viață și predat echipajului Serviciului Județean de Ambulanță aflat la fața locului.

Un pompier a coborât în fântâna adâncă de aproximativ 10 metri și, ajutat de colegi, la adus la suprafață.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni.                                                                                                                       foto Botosaneanul .ro

                                                                  Sfaturi de la pompieri

Având în vedere că în această perioadă, cei mici petrec foarte mult timp în aer liber, reamintim câteva sfaturi pentru prevenirea unor tragedii:

Acoperiți fântâna cu capac!

La fel, acoperiți cu capace (mai grele) orice alt vas cu apă din curte sau casă: cratiţe mari, găleţi, căzi, butoaie, etc.

Ţineți găleţile cu apă potabilă cât mai sus şi acoperite – un copil mic se poate îneca şi într-un vas cu puţin lichid!

Zăvorul este  important în prevenirea accidentelor. Dacă aveţi toaletă în curte, formaţi-vă un obicei de a închide uşa cu zăvorul/cârligul.

Orice groapă este un pericol pentru copilul mic. Ingrădiți aceste zone!, au transmis reprezentanții ISU Botoșani.

Sursa:https://www.botosaneanul.ro/

 

Exit mobile version