Copilul, din localitatea Ibăneşti, a mers la şcoală doar în prima zi, după care a stat acasă, pentru că se simţea rău. Joi dimineaţă, micuţului i s-a făcut rău de la primele ore ale dimineţii. Starea de rău s-a accentuat, iar micuţul a fost luat de părinţi şi dus cu maşina la camera de gardă pediatrie din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi. Din cele spuse de părinţi cadrelor medicale, copilul era răcit de câteva zile şi lua un tratament acasă. Analizele arătau o stare septică, adică o infecţie puternică în organism, iar cadrele medicale au realizat că plămânii micuţului nu mai aduceau suficient oxigen în organism, practic acesta sufocându-se din această cauză. „Copilul a ajuns la Urgenţe cu o saturaţie a oxigenului în sânge de 30%. Starea lui s-a deteriorat foarte repede, fiind intubat de către medicul anestezist. A făcut şi o tulburare de ritm cardiac. A fost chemat echipajul de terapie intensivă al SMURD de la Botoşani şi s-au început manevrele de resuscitare imediat, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic. A fost declarat decesul la spital, la aproape două ore de la prezentare”, a spus medicul Monica Adăscăliţei, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani.
Dosar penal deschis de poliţişti
Medicii dorohoieni au testat copilul pentru Covid cu un test rapid, rezultatul fiind negativ, însă trupul micuţului a fost preluat de medicii legişti şi urmează a fi făcută o autopsie. Medicii iau în calcul şi o miocardită, o afecţiune gravă la nivelul inimii, cauzată de răceala de care suferea. „În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. A fost dispusă efectuarea unei autopsii pentru a se stabili cu exactitate cauzele decesului”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.
Starea septică este o stare infecțioasă generalizată, cauzată de diseminarea unui germene patogen (adică a unui germene care poate provoca o boală) în întreg organismul, prin intermediul sângelui. Aceasta reprezintă o complicaţie care pune viaţa în pericol şi care poate să apară atunci când bacteriile, dintr-o alta infecţie, intră în fluxul sanguin şi se răspândesc în tot organismul.
În mod normal, fluxul sanguin nu conţine microbi, dar când bacteriile pătrund în acesta, se numeşte bacteriemie. Dacă bacteriile se înmulţesc, corpul reacţionează prin eliberarea unor substanţe chimice în sânge.
Aceste substanţe provoacă un răspuns inflamator care poate cauza leziuni ale organelor corpului. Septicemia necesită un tratament urgent în spital, deoarece poate duce rapid la distrugerea ţesuturilor sănătoase, la insuficienţa organelor şi la deces. Fără tratament prompt, această stare poate fi fatală.CITAZĂ CEI DE LA :https://www.monitorulbt.ro/