Condiții în care se poate modifica un contract de telefonie, internet sau televiziune

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a readus în atenția celor interesați faptul că modificarea contractului pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se poate face atât la cererea utilizatorului, cât și la inițiativa operatorului. Utilizatorul poate solicita schimbarea planului tarifar sau a altor clauze conform prevederilor exprese din contract prin negocierea directă cu furnizorul.

Dacă operatorul intenționează să modifice unilateral clauze din contract (servicii oferite, tarife, mod de tarifare etc.), el are obligaţia să își informeze abonații despre modificări prin intermediul unei notificări, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea acestora. În acest interval, dacă nu sunt de acord cu modificările, abonații pot renunţa la contract fără a plăti despăgubiri.

Transmiterea notificărilor de către furnizori

Notificarea privind intenția de a modifica unilateral contractul trebuie să fie transmisă de operator printr-unul din următoarele mijloace: e-mail, SMS, contul de client al utilizatorului de pe site-ul operatorului, caz în care va fi însoțită de un SMS
și/sau e-mail de avertizare cu privire la transmiterea notificării, fax, scrisoare

Mijlocul ales de furnizor pentru transmiterea notificării trebuie să asigure transmiterea integrală a textului acesteia, fără a face trimitere la alte surse de informare.

Ce, cum şi unde reclami

Dacă un furnizor a modificat contractul fără să notifice sau nu a informat utilizatorul despre posibilitatea de a denunţa contractul fără penalităţi, ANCOM poate lua măsuri. Sesizările pot fi trimise prin mijloacele menționate în secţiunea  Sesizează ANCOM./ANCOM protejează interesele utilizatorilor de comunicații din România, prin promovarea concurenței pe piața de comunicații, administrarea resurselor limitate, încurajarea investițiilor eficiente în infrastructură și a inovației. Prin activitatea sa, ANCOM urmărește ca toți locuitorii României să se bucure de servicii de comunicații de calitate, la prețuri corecte, iar operatorii să se dezvolte prin inovație. Principiile care călăuzesc ANCOM în activitatea de reglementare sunt: necesitatea, oportunitatea, proporționalitatea, obligativitatea, neutralitatea tehnologică, transparența, predictibilitatea, stabilitatea și utilizarea eficientă a resurselor./Sursa=www.monitorulbt.ro/

Barbazan Valica

Proiectul Glasul Nordului s-a născut din pasiunea pentru a scrie și a aduce cititorilor informații utile. Dorința de a fi primul în prezentarea știrilor și de a lua parte la evenimentele importante pentru comunitate reprezintă motorul dezvoltării acestui proiect.

Recent Posts

Doina Elena Federovici, realeasă secretar al Senatului României: „Botoșaniul va avea în continuare o voce puternică în Parlament”

Doina Elena Federovici, senator PSD de Botoșani, a fost realeasă astăzi în funcția de secretar…

o zi ago

Botoșaniul, pe agenda reformelor lui Eduard Mititelu

„Mai puțină birocrație. Mai multă funcționalitate. Un stat care lucrează pentru cetățeni, nu invers” –…

o zi ago

Nissan Qashqai 1.5 DCI, mașină fiabilă și economică, scos la vânzare în Alba Hudești – Gata de drum, fără investiții!

Un Nissan Qashqai 1.5 DCI, an 2008, unul dintre cele mai apreciate SUV-uri compacte pentru…

o zi ago

PSD cere adoptarea urgentă a pachetelor de relansare economică și solidaritate: „Oamenii pe primul loc!”

În ședința de astăzi a Consiliului Politic Național, PSD a decis susținerea adoptării, în regim…

2 zile ago

Zi de har și binecuvântare la Parohia „Sfântul Nicolae” din Bajura – Instalarea noului paroh, părintele Șușu Ioan Vasile

Bajura a trăit astăzi, 1 februarie, un moment cu adevărat istoric și plin de har…

2 zile ago

Armă de foc descoperită la Cristinești în urma unor percheziții domiciliare. Tânăr de 23 de ani, cercetat penal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani au pus în executare, vineri,…

3 zile ago